Burse - Fonduri mutuale

Apple a vândut obligaţiuni de 2 mld. euro

Apple a vândut obligaţiuni de 2 mld. euro

Autor: Anca Dumitrescu

14.09.2015, 00:00 216
Gigantul american Apple (AAPL), cu o capitalizare bursieră de 651 miliarde de dolari (574 miliarde de euro), a vândut obligaţiuni în euro pentru a doua oară în istoria companiei, în sumă de 2 miliarde de euro. Valoarea totală a emisiunilor efectuate de companie la nivel mondial începând din 2013 până în prezent a depăşit astfel 55 de miliarde de dolari, relatează Bloomberg citat de Mediafax. Obligaţiunile de 2 miliarde de euro au două componente egale, cu maturităţi de 8 ani, respectiv 12 ani. Randamentul obligaţiunilor pe termen de 12 ani este cu 0,85 puncte procentuale peste dobânda de referinţă la euro, comparativ cu o primă de 0,45 puncte procentuale aplicată unor obligaţiuni cu scadenţa în 2026 obţinută de Apple la debutul unei oferte în euro, în noiembrie 2014. În cazul obligaţunilor în euro cu scandenţă de opt ani, randamentul este 0,6 puncte procentuale peste dobânda de referinţă la euro. Apple a vândut obligaţiuni la nivel mondial în vederea diversificării surselor de finanţare, pentru a returna acţionarilor 200 de miliarde de dolari până în martie 2017 şi a extinde reţeaua de retail.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO