Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Business internaţional. Acţiunile UiPath s-au dublat în 2023. Plus 30% de la raportare

Bursă. Business internaţional. Acţiunile UiPath s-au...

Autor: Eduard Ivanovici

18.12.2023, 07:55 1501

De la începutul anului încoace, acţiunile producătorului de software de automatizare UiPath (simbol bursier PATH) afişează un randament de plus 109% (fără dinamica şedinţei de vineri, 15 decembrie), ceea ce înseamnă că au dublat banii investitorilor în acest interval, conform MarketWatch. 

Preţul unei acţiuni s-a majorat de la 12,3 dolari la 25,7 dolari, ducând la o valoare de piaţă de 14,5 miliarde de dolari, de la circa şapte miliarde la finele lui 2022. 

Dinamica de la publicarea rezultatelor aferente T3/2023 este de plus 30%. Raportul a fost publicat după închiderea sesiunii de tranzacţionare din 30 noiembrie. Prima companie românească ajunsă pe Wall Street şi-a redus pierderile la 31 de milioane de dolari în perioada sus menţionată, de la 58 de milioane în T3/2022, adică intervalul august-octombrie după calendarul american de raportări.

La capitolul „venituri”, grupul a înregistrat un avans de 23%, de la 263 de milioane la 326 de milioane de dolari. La nivelul primelor nouă luni, pierderile au însumat 124 de milioane de dolari, faţă de 300 de milioane anul trecut. Veniturile s-au majorat cu 20% la 902 milioane de dolari. Bursa de Valori de la New York s-a apreciat cu 23% prin indicele S&P 500 de la începutul anului. Dinamica a fost susţinută de aşa-zişii „Cei şapte magnifici”, care înseamnă împreună aproape o treime din valoarea benchmarkului: Apple, Alphabet (Google), Microsoft, Amazon, Tesla, Meta Platforms (Facebook) şi Nvidia.

Raliul pieţei americane a fost alimentat de apetenţa investitorilor pentru inteligenţă artificială (AI), tranziţia dinspre hardware spre software, cât şi de estimările conform cărora Rezerve Federală se află spre finalul ciclului de majorare a ratelor dobânzilor.

Anul viitor, Daniel Dines se va retrage din funcţia de co-CEO pentru una nou înfiinţată, axată pe inovaţie, astfel că Rob Enslin, celălalt co-CEO, va deveni director general unic. Dines va demisiona pentru a conduce iniţiativele AI ale companiei.  Acţiunile PATH s-au depreciat cu 65,7% de la listarea din primăvara lui 2021. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO