Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti scade în ton cu pieţele europene speriate de Grecia

Bursa de la Bucureşti scade în ton cu pieţele europene speriate de Grecia

Autor: Stefan Musgociu

08.05.2012, 00:05 387

Bursa de la Bucureşti a scăzut ieri cu 0,73% (indicele BET-C), pentru a doua şedinţă consecutiv, pe fondul evoluţiilor negative de pe pieţele externe.

Încă din primele minute ale şedinţei piaţa locală a continuat să urmeze evoluţia burselor externe, însă amplitudinea variaţiilor a fost mai redusă decât cea a burselor europene. Punctul minim al indicelui general BET-C a fost atins în jurul orei 10:30, când piaţa era cu 1% sub nivelul de vineri. Spre comparaţie, bursele vest-europene au înregistrat corecţii între 1,5% - 2,2% în primele minute, după ce politicienii aflaţi la putere în Franţa şi Grecia au pierdut alegerile desfăşurate duminică în cele două ţări, stârnind temeri că ar putea fi afectat consensul politic necesar pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro. Pieţele externe au început să revină, ulterior, spre nivelurile de vineri, iar în a doua parte a zilei bursa din Franţa a trecut chiar pe verde.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate plasau indicele BET cu 0,41% sub nivelul de vineri.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 0,76%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,4% sub şedinţa anterioară.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 39 mil. lei (8,8 mil. euro), valoare de peste cinci ori sub lichiditatea de vineri, de 210,6 mil. lei (47,8 mil. euro). Bursa a înregistrat vineri cel mai mare rulaj din ultimele 14 luni, datorită unui deal cu 2,59% din acţiunile Fondului Proprietatea, de 199,4 mil. lei (45,2 mil. euro).

Lichiditatea de luni a fost acoperită în proporţie de 40% de două deal-uri cu 1% din acţiunile SIF Oltenia (7,8 mil. lei.) şi două tranzacţii negociate cu 3% din titlurile Bursei de Valori Bucureşti (7,8 mil. lei.).

"Cred că deal-urile din ultimele zile nu au legătură între ele şi sunt realizate de investitori diferiţi, iar motivaţiile sunt diferite. Probabil că a fost mai degrabă un schimb de pachete decât cerere efectivă. Dividendele pot fi atractive, însă teoretic preţurile se corecteză cu valoarea dividendelor, deci efectul este neutru în teorie. Cine a vrut să încaseze dividende cred că a cumpărat deja şi acum aşteaptă data ex-dividend", a declarat Ovidiu Fer, analist la casa de brokeraj cehă Wood & Co., firmă care tranzacţionează şi pe piaţa de la Bucureşti.

Deal-urile cu acţiuni SIF Oltenia au fost realizate la 1,35 lei, preţ cu 2,88% sub nivelul de vineri, iar tranzacţiile negociate cu titluri BVB au fost efectuate la 34 lei, cotaţie cu 3,03% peste cea de vineri.

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţa principală, cu transferuri de 7,5 mil. lei, iar preţul a scăzut cu 0,45%, la 0,5545 lei.

Ovidiu Fer consideră că un motiv pentru prudenţa celor mai mulţi investitori poate fi regăsit şi în declaraţiile ministrului desemnat pentru portofoliul Ministerului Economiei, Daniel Chiţoiu, cu privire la intenţia listării duble a unor companii de stat. "Ideea unor duble listări poate însemna, deocamdată, o mare întârziere pentru toată lista de oferte iniţiale şi secundare anunţate. Printre altele, trebuie reanalizate acordurile cu intermediarii ofertelor, trebuie analizat pe ce pieţe este mai bine să fie făcute listările", a afirmat Fer.

Ministrul desemnat al economiei a declarat luni, la audierile comisiilor reunite din Parlament, că Guvernul vrea să listeze companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi pe pieţele externe.