Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Instanţa a admis cererea Elefant de intrare în insolvenţă şi administratorul judiciar. Update: printre creditori se numără Patria Bank, Rompetrol Downstream, Cargus şi editurile Corint, Litera, Didactica, Univers Enciclopedic

Bursă. Instanţa a admis cererea Elefant de intrare în...

Autor: Tibi Oprea

09.02.2024, 13:09 1525

Update: Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, o serie de creditori au făcut cerere de intervenţie în dosar. Printre aceştia, se numără Grup Editorial Litera, Univers Enciclopedic Books, Patria Bank, Spearhead Systems, Didactica Publishing House, Fribourg Capital, Omniconvert, Universul Juridic, Corint Logistic, Cargus, Postis Express şi Rompetrol Downstream.

 

Retailerul online Elefant, cu obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti (ELF26), a anunţat că Tribunalul Bucureşti a admis cererea companiei de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, desemnând BDO Business Restructuring SPRL în calitate de administrator judiciar provizoriu. Următorul termen acordat în dosar este la data de 13 iunie 2024.

ZF a scris anterior că Elefant a introdus pe rolul Tribunalului Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă, exprimându-şi intenţia de a propune un plan de reorganizare, cu menţinerea dreptului de administrare a propriei activităţi.

Obligaţiunile ELF26 se tranzacţionează astăzi la 20,1% din valoarea lor nominală, după o scădere de 71,5% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 353.000 de lei, arată datele BVB.

Elefant a realizat în noiembrie 2021 un plasament privat de obligaţiuni în valoare de circa 17,5 mil. lei, la o rată anuală fixă a cuponului (dobânda) de 9%, plătibilă semestrial. Aceasta a fost a doua emisiune de obligaţiuni a retailerului, după cea de 7,7 mil. lei din 2018 care a ajuns la scadenţă.

Elefant a încheiat primul semestru din 2023 cu afaceri de 53 mil. lei, comparativ cu 95 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce pierderile au rămas la aceeaşi valoare, de 11 mil. lei, potrivit raportului semestrial. Cheltuielile de exploatare s-au redus de la 104 mil. lei la 62 mil. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO