Burse - Fonduri mutuale

Bursa scapă de povara Rasdaq şi face cu ochiul start-up-urilor în 2015, dar cele mai mari aşteptări de listare sunt tot pentru o companie de stat

Foto: Andreea Alexandru

Autor: Radu Bostan, Ioana Tudor

05.01.2015, 00:07 1074

Bursa de la Bucureşti urmează să devină mai „suplă“ anul acesta, când sute de firme vor fi delistate de pe piaţa RASDAQ.

Rămâne de văzut dacă golul va fi um­plut prin listări noi, pe platforma AeRO destinată start-up-urilor, sau prin atra­gerea pe tabelul principal a unor com­panii private pentru prima oară din 2008. Între timp, statul se pregăteşte să-şi mai pună pe bursă o „perlă“, Hidroelectrica.
 

O gură de AeRO pentru bursă

Bursa va avea de la 25 februarie un nou sistem de tranzacţionare dedicat firmelor cu potenţial ridicat de creştere şi aflate în căutare de finanţare pentru a se dezvolta. Sistemul se va numi AeRO, iar oficialii Bursei de Valori Bucureşti au afirmat că un număr de companii sunt deja aşteptate să îşi facă debutul pe piaţa de capital prin intermediul noii platforme. Succesul noului sistem alternativ ar fi un pas în dezvoltarea pieţei locale de capital, care aspiră la obţinerea statutului de piaţă emergentă, promovare ce i-ar oferi un loc pe radarul unor fonduri ce au la dispoziţie peste 1.400 miliarde de dolari pentru investiţii. În plus, AeRO ar putea deveni o alternativă viabilă de finanţare pentru start-up-urile cu potenţial mare de creştere, în special cele din IT, în prezent unul dintre cele mai promiţătoare şi mai efervescente domenii de activitate, dar fără niciun reprezentant pe piaţa de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO