Burse - Fonduri mutuale

Business internaţional. La aproape doi ani de la revoluţia „meme stock”, investitorii de retail rămân pe „hold”, în pofida volatilităţii care a marcat pieţele de capital în 2022

Business internaţional. La aproape doi ani de la...

Autor: Eduard Ivanovici

06.09.2022, 00:03 179

Acţiunile americane au încheiat luna august pe minus, după un scurt raliu care a stârnit entuziasm în rândul investitorilor, indicele S&P 500 înregistrând în prezent un declin de 16% de la începutul anului. Totuşi, la aproape doi ani de când piaţa de capital din SUA a început să fie „alimentată” de pachetele de stimulare a economiei din timpul pandemiei de COVID-19, există puţine semne conform cărora volatilitatea din 2022 a redus nivelul de entuziasm din rândul investitorilor de retail.

În pofida poziţiei defensive adoptate de investitorii profesionali în contextul pieţei „bear”, cei mai optimişti investitori de retail continuă să îşi păstreze portofoliile intacte, scrie Business Insider. Nivelul de optimism continuă însă să îi intrige pe analişti, o potenţială explicaţiei a atitudinii investitorilor de retail constând în faptul că acţiunile nu au scăzut suficient pentru a-i determina să renunţe semnificativ la deţineri. Pentru mulţi investitori care au intrat în piaţă şi care frecventează grupuri precum faimosul Wall Street Bets, volatilitatea face parte din „joc”.

De asemenea, unii experţi argumentează că mulţi investitori tineri nu au avut niciodată expunere pe piaţa de capital în timpul unei recesiuni. Dan Suzuki, director financiar adjunct în cadrul administratorului de investiţii RBA, spune că investitorii care au venit pe piaţă la începutul pandemiei sunt dispuşi să îşi păstreze participaţiile favorite, chiar dacă inflaţia a ajuns la maximul ultimilor 40 de ani şi pachetele fiscale din timpul crizei sanitare au devenit o chestiune de domeniul trecutului.

„Gospodăriile deţin în continuare cash, iar piaţa de acţiuni nu a coborât suficient pentru a elimina complet speranţa din rândul investitorilor, declinul din ultima perioadă nereuşind să şteargă complet câştigurile ultimilor doi ani”, adaugă Suzuki. Deşi indicii Dow Jones şi Nasdaq 100 au scăzut cu 14%, respectiv cu 27% în 2022, investitorii de retail au adus, în medie, 1,3 miliarde de dolari pe zi în piaţa de capital în primul semestru al anului, arată datele companiei de cercetare Vanda Research.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO