Burse - Fonduri mutuale

Campioana dividendelor pe bursă: ce companie dă dividende cât 28% din preţul acţiunilor?

Campioana dividendelor pe bursă: ce companie dă dividende cât 28% din preţul acţiunilor?

Campioana dividendelor pe bursă: ce companie dă dividende cât 28% din preţul acţiunilor?

Autor: Andrei Chirileasa

31.01.2012, 00:07 2828

Producătorul de confecţii Conted Dorohoi (simbol bursier CNTE) ar putea urca pe primul loc în acest an în topul companiilor listate în funcţie de ran­damentul dividendului distribuit din profitul pe 2011.

Compania va distribui dividende în valoare de 2,285 mil. lei (530.000 de euro), de trei ori mai mari decât anul trecut, iar valoarea dividendului brut, de 9,52 lei/acţiune, reprezintă 28% din preţul actual al acţiunilor, de 33,5 lei. Randamentul net este de 24%, pentru un dividend net de 8,01 lei/acţiune (după plata impozitului).

Conted Dorohoi este o companie care în 2007, pe­rioa­da de glorie a RASDAQ, era invizibilă pe bursă. Acţiunile Conted au început să fie urmărite de investitori începând din 2009, când compania a distribuit pentru prima dată dividende. Astfel, de la tranzacţii de 5.000 de euro într-un an, în 2009, Conted a ajuns la tranzacţii de circa 100.000 de euro pe an în 2010 şi 2011, adică de 20 de ori mai mari.

Conted produce sacouri, pantaloni şi paltoane băr­băteşti pentru unele dintre cele mai cunoscute bran­duri de îmbrăcăminte din lume, dar vinde şi sub brand propriu. Circa jumătate din vânzări se rea­lizează pe piaţa internă, iar restul la export. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a urcat la 18,64 mil. lei (4,4 mil. euro), în creştere cu 8,6% faţă de anul precedent, iar profitul net s-a triplat, la 2,285 mil. lei, potrivit situaţiilor financiare preliminare care vor fi discutate de acţionari în AGA. La finalul anului, compania dispunea de lichidităţi în valoare de 4,37 mil. lei (peste 1 mil. euro).

Conted Dorohoi este una dintre puţinele com­panii de pe bursă care a distribuit în ultimii ani între­gul profit sub formă de dividende. Compania nu are programate investiţii tehnologice şi nici nu are de plătit datorii către bănci. La finalul anului, datoriile totale erau sub 1 milion de lei.

Capitalurile proprii la finalul anului erau de 10,3 mil. lei, în timp ce capitalizarea bursieră este de 8,36 mil. lei. Aceste elemente fac acţiunile Conted intere­san­te la preţul actual pentru investitorii care caută ran­da­mente din dividende, în condiţiile în care com­pania îşi va menţine nivelul afacerilor şi profi­ta­bi­li­tatea. Nu există însă perspective concrete privind creş­terea afacerilor în următorii ani, având în vedere că pen­tru 2012, com­pania şi-a făcut un bu­get conservator, care prevede venituri de 14 mil. lei şi un profit net de circa 570.000 de lei. Bu­ge­tul este asemănător cu cel de anul trecut, care a fost însă depăşit.

Investitorii care sunt atraşi de dividendul oferit de Conted ar trebui să ia în calcul şi faptul că după trecerea datei de înregistrare pentru dividend, acţiunile tind să se corecteze cu valoarea dividendului. Astfel, cei 9,52 lei/acţiune pe care acţionarii îi vor primi ca dividende (8,01 lei/acţiune - net) ar putea dispărea din preţul acţiunilor. Totuşi, în ultimii trei ani, acţiunile Conted au reuşit să recupereze aceste corecţii şi să încheie pe plus.

Conted Dorohoi este controlată de trei persoane fizice, membri ai conducerii companiei. Principalul acţionar este Manole Popa, preşedintele consiliului de administraţie, care conduce compania de 18 ani şi deţine 25,5% din capital. El ar putea încasa dividende de 113.000 de euro (net). Nelu Pujină deţine 20,2% din acţiuni, iar Valeria Negreanu are 9,8%.

Adunarea generală a acţionarilor Conted este programată pentru data de 26 februarie 2012, iar data de înregistrare pentru dividende propusă este 12 mar­tie (ultima zi când investitorii pot cum­păra acţiuni pentru divi­dende este 7 mar­tie).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO