Burse - Fonduri mutuale

Cei mici vand, cei mari asteapta

26.06.2003, 00:00 19

Cele trei sedinte de tranzactionare de la inceputul saptamanii au insemnat tot atatea zile de scadere a cotatiilor. Valoarea tranzactiilor s-a mentinut in cele trei zile la aproximativ 30 miliarde de lei, iar brokerii spun ca scaderile se datoreaza investitorilor mici, care isi lichideaza detinerile inainte de vacanta.
Nici una din actiunile cotate nu a inregistrat o valoare mai mare fata de o sedinta obisnuita de tranzactionare, iar brokerii spun ca prezenta pe piata a marilor investritori nu se face simtita. De vina ar putea fi tot vacanta. “Pachetele transferate ieri au fost uniforme si nu s-au realizat tranzactii spectaculoase. Cei care au vandu si-au lichidat detineri mici si nu au gasit cumparatori decat odata cu scaderea pretului,” a comentat Valerian Ionescu, director de operatiuni la CA IB Securities.
Cele mai mari scaderi le-au inregistrat ieri actiunile societatilor de investitii financiare. Indicele acestora, BET-FI a pierdut ieri 2,6%, fata de o scadere de 1,4% a indicelul BET. Brokerii nu se asteapta insa ca scaderea societatilor de investitii financiare sa mai continue pentru mult timp. “La societatile de investitii financiare, dupa publicarea rezultatelor financiare pe primele cinci luni nu este de asteptat sa apara nimic spectaculos. In lunile urmatoare, ma astept ca actiunile SIF sa evolueze in jurul preturilor actuale,” a adaugat Ionescu.
Cea mai mare scadere a apartinut ieri actiunilor SIF Banat-Crisana, care au pierdut 150 de lei si au ajuns la inchidere la 3.100 lei/actiune. Singua care a ramas la cotatia anterioara a fost SIF Muntenia. Aceasta a fost si singura care a inregistrat tranzactii de sub un miliard de lei.
Actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare au confirmat ieri tendinta descendenta si au ajuns la cel mai mic pret de dupa ultima majorare a capitalului social, 16.600 lei/actiune. Acesta a fost si cotatia de inchidere, cu 1,8% mai mica fata de valoarea anterioara. Actiunile Bancii Transilvania au fost cele mai tranzactionate din piata cu o valoare a transferurilor de 5 miliarde de lei. La inchidere, ultima tranzactie s-a realizat la 3.350 lei/actiune, cu 3% mai putin fata de marti.
Cele mai tranzactionate actiuni care au inregistrat o crestere de pret au fost cele ale Impact Bucuresti. Actiunile Impact au inchis sedinta la 5.600 lei/actiune, in crestere cu 0,9%. Valoarea tranzactiilor a fost de 655 milioane de lei.



Actiunile GEPD ar putea intra la Bursa
Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa (GEPD) a depus la Bursa cererea de admitere a actiunilor la tranzactionate, conform directorului BVB, Stere Farmache. Daca cererea va fi aprobata actiunile vor fi tranzactionate pe piata titlurilor necotate. Compania are in prezent un capital social de 4,6 miliarde de lei, dar valoarea acestuia ar putea fi majorata in urmatoarele luni pana la 37,6 miliarde de lei prin subcribtie publica, cu acordarea dreptului de preemtiune pentru actionarii existenti. Compania  intentioneaza sa obtina dreptul de exclusivitate in distributia retail de presa in Bucuresti.



Piata Rasdaq
Actiunile fabricantului de produse lactate Prodlacta Brasov au atins ieri cea mai mica valoare dupa majorararea capitalului social, 10.000 lei/actiune. Cotatie medie a actiunilor Prodlacta a pierdut ieri 10,6%, actiunile companiei insumand operatiuni in valoare de 345 milioane de lei. Ultima tranzactie de pe piata s-a realizat la 11.000 lei/actiune.
Actiunile Napolact Cluj si-au accelerat cresterea si au ajuns la 42.000 lei/actiune, un nou maxim istoric. Cresterea cotatiei medii fata de ziua anterioara a fost de 3,8%, iar ultima tranzactie s-a realizat la pretul maxim al zilei.
Actiunile Grupul IATSA , listate la categoria a II-a a Bursei Electronice RASDAQ au inregistrat un singur transfer in valoare de 303 milioane de lei. Tranzactia s-a realiat la un pret identic cu cotatia precedenta, 19.500 lei/actiune. Cel mai important actioanr al companiei este Total Distribution Group, cu o detinere de 35%, urmat de SIF oltenia cu 30% din actiuni. Societatea are un capital social de 152 miliarde de lei, iar valoarea nominala a unei actiuni este de 25.000 de lei.
Actiunile Rompetrol (Rafinaria Vega) au inregistrat ieri o noua scadere si au ajuns pana la 430 lei/actiune, dar au urcat la inchidere la 470 lei/actiune. Cotatia medie a pierdut 2,2%. S-au transferat aproape un milion de actiuni in valoare de 434 milioane de lei.
Titlurile producatorului de tevi din fonta si otel Petrotub Roman au inregistrat o scadere similara. Pe parcursul zilei, pretul actiunilor a fluctuat intre 22.500 si 23.000 lei/actiune. Cotatia medie a coborat cu 2,6% fata de sedinta de marti, iar valoarea actiunilor transferate a fost de 213 milioane de lei.
In ciuda faptului ca majoritatea societatilor de la categoria I au inregistrat scaderi de pret, indicele RAQ-I a urcat cu peste 2%, fata de o crestere de ansamblu a pietei de 0,4%. Valoarea totala a tranzactiilor de miercuri a fost de 6,9 miliarde de lei, din care 0,5 miliarde de lei au reprezentat actiuni transferate in cadrul a doua oferte publice. vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels