Burse - Fonduri mutuale

Cu banii de la CEZ, Fondul Proprietatea ar deveni cea mai bogata companie: 450 mil euro cash. Cum comentati?

23.07.2009, 19:06 215

Fondul Proprietatea (FP) va ajunge la lichiditati de 450 mil. euro prin vanzarea participatiilor detinute la diviziile de distributie si vanzare ale CEZ Oltenia, pentru care a primit o oferta de 192,6 mil. euro.

Potrivit notei adresate actionarilor, exitul din diviziile CEZ Distributie si CEZ Vanzare, unde Fondul controleaza cate 30% din capital, la pretul oferit de grupul ceh, de 8,98 euro/actiune, ar aduce Fondului un profit brut de 92 mil. euro. Profitul a fost calculat ca diferenta intre valoarea bruta contabila a celor doua participatii la sfarsitul lunii iunie de 100,67 mil. euro si pretul total oferit de CEZ. De asemenea, lichiditatile ar creste de la circa 256 mil. euro in prezent, la circa 450 mil. euro.

Odata cu inceperea mandatului, gigantul american Franklin Templeton, administratorul selectat al FP, va avea la dispozitie un volum apreciabil de "cash" pentru a pune in aplicare politica de investitii.

Cu cei 450 mil. euro, Franklin Templeton ar putea achizitiona integral Transgaz de pe Bursa sau cumpara inca un pachet de 13% din Petrom, unde are in prezent 20%. Administratorul va putea investi si pe pietele de actiuni externe, plasament care este insa restrictionat la pragul maxim de 10% din active.

Disponibilitatile Fondului, care la finele anului trecut se ridicau la 243 mil. euro) sunt in prezent plasate in depozite bancare si titluri de stat, plasamente din care doar in primele sase luni ale anului Fondul a castigat circa 12,6 mil. euro.

Potrivit informatiilor din piata, actiunile FP se tranzactioneaza in prezent la circa 20% din valoarea nominala de un leu, evaluand astfel Fondul la 650 milioane de euro.

Actionarii, convocati luni in Adunare Generala, vor decide daca tranzactia cu CEZ se va incheia sau nu. Potrivit estimarilor facute de evaluatorul angajat de Fond, pretul pentru o actiune CEZ Distributie plus o actiune la CEZ Vanzare este cuprins in intervalul de 8,22-11,76 euro.

Alaturi de vanzarea CEZ Distributie si CEZ Vanzare, Fondul cere acordul actionarilor sa vanda si pachetul de 12% detinut la CEZ Servicii, evaluat la 1,1 mil. euro in 2007. Ministerul Finantelor controleaza 66% din capitalul Fondului, restul de actiuni fiind detinut de peste 2.400 persoane fizice si juridice.

Intrebata despre cum se vor derula negocierile cu reprezentantii CEZ, Daniela Lulache, directorul general al FP, a declarat ca "vom sti ce avem de facut dupa data de luni".

Vanzarea participatiilor la CEZ Distributie si CEZ Vanzare (foste Electrica Oltenia) a intervenit ca urmare a activarii unei clauze din contractul de privatizare de catre actionarul majoritar-grupul ceh CEZ. Astfel, pana pe 7 august, Fondul trebuie sa transmita un raspuns formal catre CEZ. In cazul in care nu se ajunge la un acord intre cele doua parti, exista riscul actionarii in instanta a unei parti de catre cealalta, scrie in nota adresata actionarilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO