Burse - Fonduri mutuale

Decizie istorică: Pragul la SIF-uri a fost ridicat la 5%. BET-FI explodează cu un avans de 11%

Decizie istorică: Pragul la SIF-uri a fost ridicat la 5%

Autor: Roxana Pricop, Andrei Chirileasa

15.12.2011, 11:04 4353

Deputaţii au aprobat joi, în şedinţa de plen, cu 170 voturi "pentru" şi 63 de voturi "împotrivă", proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5%.

Pentru a intra în vigoare, modificarea pragului de deţinere trebuie să fie promulgată de preşedintele Traian Băsescu iar apoi decizia trebuie publicată în Monitorul Oficial.

Majorarea pragului de deţinere va permite investitorilor săcumpere pachete de până la 5% din acţiunile unui SIF, faţă de 1% în prezent.

Pragul de 1% nu a permit coagularea acţionariatului SIF-urilor.

Ridicarea pragului de deţinere la SIF-uri are o miză de câteva sute de milioane de euro pentru investitorii de pe bursă. Analiştii apreciază că un vot favorabil pentu acest proiect va determina o creştere a preţului acţiunilor SIF-urilor, deoarece investitorii mari vor putea cumpăra mai multe acţiuni.

Potenţialul de creştere al acţiunilor SIF este dat de diferenţa dintre capitalizarea actuală şi valoarea activelor nete. Ieri, capitalizarea cumulată a celor cinci SIF-uri era de 580 mil. euro, în timp ce valoarea activelor nete se ridica la finalul lunii noiembrie la peste 1,4 mld. euro.

Faptul că acţiunile SIF-urilor se tranzacţionează la 40% din valoarea activelor raportate se datorează tocmai limitelor de deţinere existente, care îi împiedică pe marii investitori să-şi exercite drepturile de acţionari, mai spun analiştii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO