Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Strategie de acumulare. Alex Păunescu, investitor: Anul trecut am înregistrat o creştere de circa 20% a valorii portofoliului. În 2021, randamentul este de aproximativ 25%

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Tibi Oprea

19.08.2021, 08:10 516

♦ Activ în piaţă de 20 de ani, Alex Păunescu investeşte pe bursele din Bucureşti şi Varşovia.

Alex Păunescu, antreprenor şi investitor pe piaţa de capital în vârstă de 42 de ani, afirmă că a încheiat anul pandemiei cu un randament de aproximativ 20%, iar în primele luni din 2021 a reuşit să bată performanţa anului trecut, înregistrând o creştere de circa 25% a valorii portofoliului.

„De la debutul pandemiei am încercat să nu mă abat foarte mult de la strategiile mele obişnuite şi de la analizele pe care le-am făcut, am continuat să îmi consolidez portofoliul. Am înregistrat anul trecut o creştere de aproximativ 20% a valorii portofoliului, care a continuat anul acesta, fiind chiar mai mare. De la începutul anului, randamentul este de aproximativ 25%“, spune Alex Păunescu.

Cum arată portofoliului său? “Investesc pe piaţa locală şi pe Bursa de la Varşovia. Sectorul energetic predomină în portofoliul meu, însă cea mai mare deţinere este la o companie din sectorul IT, şi anume Bittnet. Dividendele le reinvestesc în acţiuni întotdeauna, nu neapărat în companiile care le acordă.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO