Burse - Fonduri mutuale

Europa si-a revenit, dar Petrom si bancile au dus BET din nou in jos

14.08.2007, 18:56 12

Bursa de la Bucuresti a continuat ieri evolutia indecisa marcata de o lichiditate care se mentine la nivelul mediu de 20 mil. euro. Indicii au inchis prima sedinta a saptamanii nesigur, BET pierzand 0,6% in timp ce societatile de investitii financiare si-au compensat reciproc evolutiile, indicele acestora urcand cu 0,06%.
Cotatiile de la Bucuresti nu au fost impresionate de revenirea pietelor europene, unde FTSE 100, indicele londonez, a inregistrat ieri un avans de peste 2,5%. De altfel, intregul peisaj european a fost verde luni, dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute a facut fata unei noi corectii subite.
"Categoric ca ce se intampla pe pietele de afara ne afecteaza si pe noi. Cel putin pe termen scurt o sa mai asistam la scaderi pentru ca nu este un moment potrivit de intrat in piata", spune Marius Veltan, directorul general adjunct al Carpatica Invest.
De altfel, mai toti indicii importanti de pe batranul continent au inchis ieri cu un avans cuprins intre 1% si 2,5%.
La ora inchierii editiei, piata americana deschidea si ea pe verde si avea deja o urcare de 0,35%.
Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece actiuni din punctul de vedere al capitalizarii bursiere si lichiditatii, a inchis ieri pe rosu, din cauza scaderilor inregistrate de banci, dar si de actiunile Petrom.
Lichiditatea se mentine la niveluri medii, iar pe segmentul RASDAQ aceasta a coborat la circa 2 milioane de euro. Pe piata regular societatile de investitii financiare au fost din nou vedete, iar printre acestea s-au infiltrat in topul lichiditatii si bancile BRD si Banca Transilvania.
Mai multi brokeri sunt de parere in continuare ca evolutia de la noi va depinde direct de trendul de afara. Ei remarca totusi ca nu se intampla ca strainii sa vanda, ceea ce se observa si prin valoarea scazuta a valorii tranzactiilor. Scaderile se datoreaza faptului ca acestia sunt in asteptare, iar ordinele de cumparare importante lipsesc din piata.
"Bani nu mai intra in piata de cateva saptamani, iar cine a avut de marcat profiturile a facut-o deja, investitorii fiind in asteptare. Acest lucru se vede de altfel si in rulajele foarte scazute", a precizat Marius Veltan.
Volume importante s-au realizat si cu actiunile combinatului Oltchim. In 100 de tranzactii s-au transferat actiuni in valoare de 0,72 mil. euro (2,3 mil. lei).

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au crescut ieri cu 1,29%. Valoarea totala a tranzactiilor cu titlurile societatii de investitii financiare s-a ridicat ieri la aproximativ 1,26 milioane de euro (4,02 milioane de lei), reprezentand al patrulea rulaj de la Bursa. SIF Banat-Crisana a iesit de curand din actionariatul companiei Mobila Buhuseana, dupa ce a vandut pe piata RASDAQ pachetul majoritar pe care-l detinea in cadrul companiei, de 65% din actiuni. Valoarea tranzactiei s-a ridicat la 0,48 milioane de lei (circa 153.000 de euro). Pretul de transfer a fost de 0,41 lei/actiune. Ultima tranzactie cu titlurile societatii de investitii s-a perfectat la pretul de 3,93 lei/actiune.

Actiunile Antibiotice Iasi (ATB) s-au apreciat ieri cu 1,58%, pe fondul unui rulaj de circa 49.000 de euro (158.000 de lei). Firma AT Kearney GmbH a fost desemnata consultant financiar la privatizarea producatorului de medicamente Antibiotice Iasi, pentru care a depus o oferta si un consortiu condus de Alpha Bank. Valoarea contractului de consultanta se ridica la 345.000 de euro fara TVA. AT Kearney GmbH a depus singura oferta declarata admisibila, intrucat s-a situat sub plafonul stabilit prin caietul de sarcini pentru achizitia serviciilor de consultanta, de 350.000 euro fara TVA. Ultima tranzactie cu titlurile Antibiotice s-a perfectat la pretul de 1,93 lei/actiune.

Titlurile Rompetrol Well Services (PTR) au crescut ieri cu 2,56%, pe fondul unui rulaj de aproximativ 109.000 de euro (348.000 de lei). Rompetrol Well Services, divizia de servicii a grupului Rompetrol controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, a inregistrat in primul semestru un profit net de 8,96 mil. lei (2,71 mil. euro), de 2,3 ori mai mare decat in perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 50%, la aproape 40 mil. lei (12,1 mil. euro). Compania a inregistrat astfel in primul semestru o rata a profitului net raportat la cifra de afaceri de peste 22%. Ultima tranzactie cu titlurile companiei s-a perfectat la pretul de 1,60 lei/actiune.

Actiunile Iproeb Bistrita (IPRU) au pierdut ieri 0,57%. Valoarea totala a tranzactiilor cu titlurile companiei s-a ridicat in ultima sedinta la 184.000 de euro (588.000 de lei), reprezentand primul rulaj de pe piata RASDAQ. Titlurile producatorului de cabluri electrice si optice au dominat si joi piata, transferurile realizate pe acest emitent totalizand peste 1,6% din capitalul companiei, un record pentru acest an. Valoarea tranzactiilor a fost de 1,8 mil. euro. Efervescenta transferurilor cu titlurile Iproeb a venit dupa ce compania a anuntat un profit de 1,81 mil. euro (6 mil. lei) pentru al doilea trimestru din 2007, in urcare cu 72% (in euro) fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Actiunile SPIT Bucovina (SPTU) au pierdut in sedinta de ieri 24,63%, pe fondul unei lichiditati de aproximativ 158.000 de euro (505.000 de lei), reprezentand al doilea rulaj de pe RASDAQ. Consiliul de Administratie al companiei a convocat in data de 6 septembrie 2007 Adunarea Generala Extraordinara in vederea aprobarii majorarii capitalului social cu suma de aproximativ 1,32 milioane de euro (circa 4,20 milioane de lei), pana la un nivel de 2,64 milioane de euro (8,41 milioane de lei). Perioada de exercitare a dreptului de preferinta este de 30 de zile calendaristice de la publicarea in Monitorul Oficial a hotararii de majorare a capitalului. Actiunile ramase nesubscrise vor fi anulate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO