Burse - Fonduri mutuale

Fondurile cu capital protejat şi de randament absolut s-au vândut cel mai bine în august

Fondurile cu capital protejat şi de randament absolut...

Autor: Roxana Pricop

11.09.2015, 00:04 1062
Fondurile mutuale cu capital protejat şi cele de randament absolut au atras cele mai mari sume de la investitori luna trecută, în timp ce fondurile de obligaţiuni şi cele monetare au continuat să raporteze retrageri.

August a fost o lună dificilă pentru investitorii pe pieţele financiare din cauza turbulenţelor cauzate de prăbuşirea bursei chineze.

La Bucureşti, bursa a pierdut 8% din valoare, iar piaţa titlurilor de stat a fost volatilă. Cele 71 de fonduri mutuale locale au raportat retrageri nete de 172 milioane de lei în luna august, potrivit statisticilor emise de Asociaţia Adminis­tratorilor de Fonduri. Retra­gerile s-au mai temperat faţă de luna iulie, când suma ieşită din conturile fondurilor a fost de 321 milioane de lei.

Mare parte din retrageri au fost din fondurile de obligaţiuni (205 milioane de lei) şi din fondurile monetare (18 mi­lioane de lei). Deşi august a fost lună agitată pe burse, fondurile de acţiuni au reuşit să atragă 8,4 milioane de lei de la investitori.

În topul subscrierilor se află cele două fonduri cu capital protejat (Raiffeisen Confort şi Raiffeisen Confort Euro). Acestea au raportat subscrieri nete de 22,8 milioane de lei. Fondurile combină o strategie de investiţie prin care asigură protecţia capitalului investit prin plasamente în acţiuni şi obligaţiuni.

Fondul Confort a raportat un randament de 4,7% în ultimele 12 luni, iar Confort Euro a înregistrat un plus de 2,7% în euro în acelaşi interval.

Fondurile de randament absolut au atras 14,3 milioane de lei în august, fiind pe locul secund în topul preferinţelor. Acestea au drept scop obţinerea de câştiguri indiferent de cât de vitrege sunt condiţiile de piaţă.

Fondul You Invest Active Ron a atras 10,3 milioane de lei de la investitori, iar You Invest Solid Eur a raportat subscrieri nete de 4,7 milioane de lei. Cele două fonduri au randamente negative, de circa -1%, în ultimele 12 luni, potrivit datelor AAF.

Per ansamblu, piaţa fon­durilor mutuale a încheiat luna august cu active nete totale de 19,5 miliarde de lei, în scădere cu 0,8% faţă de luna iulie, însă cu un avans de 7% faţă de începutul anului. Clasamentul celor mai mari administratori este condus de Erste Asset Mana­gement, cu o cotă de piaţă de 37%.

Pe locul secund se situează Raiffeisen Asset Management, cu active de peste şase  miliarde de lei şi o cotă de 28 de procente. BRD AM este al treilea clasat cu active de 2,4 miliarde de lei.

Pe locul al patrulea este BT Asset Management cu active aproape de pragul de două miliarde de lei, urmat de NN Investment Partners cu active de 1,8 miliarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO