Burse - Fonduri mutuale

Fondurile straine au vandut SIF-uri si banci de 60 mil. euro in noiembrie

Fondurile straine au vandut SIF-uri si banci de 60 mil. euro in noiembrie

Click pentru imaginea intreaga

07.12.2007, 20:42 13

Investitorii institutionali straini au realizat luna trecuta vanzari nete record, de aproape 60 mil. euro, determinand scaderea puternica a cotatiilor principalelor actiuni de pe Bursa. Indicele BET-FI al societatilor de investitii financiare a inregistrat in noiembrie o scadere de peste 11%, iar indicele BET al celor mai importante zece companii de pe Bursa a suferit o corectie de 10,6%. Pe parcursul lunii corectiile au fost chiar mai severe, in conditiile unor volume de tranzactionare foarte ridicate, in special pe SIF-uri. Brokerii au motivat scaderile de luna trecuta prin reducerea sau chiar lichidarea unor pozitii de catre fondurile straine de investitii, pe fondul incertitudinilor de pe pietele internationale. De altfel, societatile de brokeraj care lucreaza preponderent cu investitori straini au realizat luna trecuta circa jumatate din tranzactiile de pe Bursa. Vanzarile investitorilor institutionali straini s-au ridicat la 145,2 mil. euro, in timp ce cumpararile acestora au atins doar 84,5 mil. euro, potrivit statisticilor BVB. Investitorii nerezidenti persoane fizice au continuat sa aduca bani pe piata, investitiile nete ale acestora fiind de 1,56 mil. euro. Vanzarile fondurilor straine si-au gasit contrapartida in achizitiile investitorilor locali persoane fizice si juridice. Investitorii individuali romani au inregistrat pentru prima data in acest an un sold pozitiv al investitiilor nete la bursa de 31,4 mil. euro. In general, pe segmentul persoanelor fizice romane, vanzarile sunt mai mari decat achizitiile din cauza vanzarilor realizate de cuponari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO