Burse - Fonduri mutuale

FT scrie despre eşecul vânzării acţiunilor Petrom: O lovitură în eforturile de impulsionare a bursei şi finanţelor publice

Autor: Radu Racu

24.07.2011, 20:51 1897

Eşecul Româniaie de a vinde pe bursă aproape 10% din acţiunilecelei mai mari companii, OMV Petrom, este o lovitură la adresafinanţelor ţării şi a pieţelor locale de capital sub-dezvoltate,scrie Financial Times, în ediţia online de duminică.

Eşecul operaţiunii de vineri ar putea arunca de asemnea o umbrăasupra eforturilor făcute de alte state din regiune pentruprivatizarea unor companii prin listare la bursă, cum sunt Poloniaşi Rusia, notează cotidianul britanic.

"Tranzacţia a fost greu de realizat în condiţiile de piaţăactuale", spune John Porter, unul din managerii companiei deintermediere Renaissance Capital.

Analistul bancar Nicolae Chidesciuc, de la ING, spune căguvernul ar fi putu accepta un discount mai mare în interesuloperaţiunii.

Oferta a adus o noutate pe piaţa de capital din România, preţulfinal urmând să fie anunţat abia la închidere. Statul a anunţat laînceput, un preţ maxim de 0,46 lei/titlu, iar marţi a stabilit unnivel minim de vânzare, de 0,3708 lei/titlu.

Preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital,Dumitru Beze, spune pentru Mediafax că eşecul ofertei arată căGuvernul nu a înţeles importanţa pieţei de capital.


"Faptul că nu a fost dat un preţ atractiv, măcar pentruinvestitorii de retail, nu a făcut-o populară, iar procedura desubscriere a fost destul de slab organizată. Cauza principală afost că, deşi au avut sprijinul investitorilor, cei care auorganizat această vânzare nu au ţinut cont de sfaturile din piaţă,considerând că ei se pricep. Asta a dus la acest dezastru", aafirmat Beze.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat vineri că oferta devânzare va fi reluată anul viitor, cel mai devreme "începând cuprimul trimestru".


"Vom relua oferta de vânzare a acţiunilor Petrom cel mai devreme înprimul trimestru al anului viitor. Vom căuta cele mai bune condiţiide piaţă pentru reluarea tranzacţiei. Vrem să vindem la un preţcorect", a spus Ariton

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO