Burse - Fonduri mutuale

Impact a strans 46 mil. euro de la actionari

01.10.2007, 17:30 14

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) a strans fonduri totale de 46 de milioane de euro prin majorarea de capital, din totalul de 73 mil. euro pe care si-l propusese, potrivit reprezentantilor companiei.
Actionarii Impact au subscris 62% din totalul actiunilor scoase la vanzare. Fondatorii companiei au subscris integral actiuniule care li se cuveneau, in timp ce fondurile straine au participat la majorare in proportie de 50%, conform unei raportari transmise de Impact Bursei de Valori.
Dan Ioan Popp, presedintele Impact, a subscris circa 70 de milioane de actiuni din totalul de 235 de milioane de titluri scoase la vanzare, aportul sau ridicandu-se la 22,2 mil. euro (74,5 mil. lei), adica jumatate din fondurile totale stranse de companie prin majorarea de capital. El a adunat o parte din banii necesari subscrierii prin vanzarea unui pachet de 5% din actiuni catre doua fonduri de investitii. In urma acestor operatiuni, Popp mai detine circa 27% din Impact.
Investitorii institutionali au fost partial interesati de noile actiuni Impact, circa jumatate dintre ei exercitandu-si dreptul de subscriere. Reprezentantii Impact au precizat insa ca nivelul subscrierilor investitorilor straini a fost afectat de criza de pe pietele de capital internationale.
Principalul fond din actionariatul Impact este Julius Baer Investment Management, care detinea circa 11,35% din companie, fara a lua in calcul majorarea de capital. Lehman Brothers Real Estate Partners (LBREP), divizia de investitii imobiliare a bancii de investitii americane Lehman Brothers, a cumparat in urma cu doua saptamani un pachet de 3,08% din actiunile Impact.
Actiunile ramase nesubscrise au fost anulate, compania hotarand ca fondurile atrase sunt suficiente deocamdata pentru demararea proiectelor. Majorarea de capital va permite Impact sa isi extinda linia de credit cu minim 35 de milioane de euro. Impact a obtinut luna aceasta un credit de 26,3 milioane de euro de la Banca Romaneasca, banii urmand sa fie folositi la plata altor credite.
Dezvoltatorul are planuri de investitii imobiliare pe cele 250 de hectare pe care sustine ca le are in proprietate.
Ultimul pret de tranzactionare al actiunilor Impact a fost vineri de 1,07 lei/actiune. Capitalizarea companiei se ridica astfel la 364 mil. euro, luand in calcul si majorarea de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels