Burse - Fonduri mutuale

Un IT-ist din Cluj ajunge la un portofoliu de 100 mil. euro la Bursa de la Bucureşti în urma listării companiei pe care a înfiinţat-o în urmă cu 23 de ani. Arobs Software a intrat luni la tranzacţionare la Bucureşti

Un IT-ist din Cluj ajunge la un portofoliu de 100 mil....

Autor: Liviu Popescu

06.12.2021, 10:52 18329

Absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, cu o licenţă în Automatizări Calculatoare, precum şi un Masterat în Administrarea Afacerilor absolvit la Universitatea Babeş Bolyai,  antreprenorul clujean Voicu Oprean a intrat de luni în clasamentul celor mai mari deţinători de acţiuni la Bursa de la Bucureşti, cu un portofoliu de aproximativ 100 de milioane de euro.

Astfel, Voicu Oprean, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO, este acţionarul majoritar la Arobs Software, companie pe care a înfiinţat-o în anul 1998 şi la care astăzi are un pachet de 63,3%. Pe baza preţurilor de tranzacţionare de luni dimineaţă la bursă, deţinerea de acţiuni a lui Voicu Oprean la Arobs este de aproximativ 504 mil. lei (100 mil. euro).

Voicu Oprean a absolvit şi un EMBA de la Wu Wien, în 2008, precum şi cursurile London Executive Business School în 2018 şi President's Program in Leadership YPO la Harvard Business School în 2021.

Potrivit datelor agregate de ZF, la ora 10:40 acţiunile companiei Arobs Software (AROBS) se apreciază cu 27% faţă de plasamentul privat, de la un preţ de 1,357 lei 1,72 lei. Investitorii au tranzacţionat de circa 9 mil. lei. Compania intră astfel la cota bursei la o capitalizare de 784 mil. lei.

Voicu Oprean a fost prezent vineri în ediţia ZF Deschiderea de Astăzi. Cele mai importante afirmaţii ale acestuia, cât şi interviul integral, pot fi găsite aici

“În anul 2020, valoarea veniturilor din exploatare raportate a fost de 157.004.448 lei. Profitul net înregistrat de companie a avut o evoluţie ascendentă, ajungând în anul 2020 la valoarea de 40.391.242 lei, în creştere cu 28% comparativ cu anul 2019 când valoarea profitului net a fost de 31.670.892 lei. Marja profitului net a este de peste 25% în anul 2020, în creştere faţă de nivelul înregistrat în anul 2018, de 17%. În primul semestru al anului 2021 valoarea profitului a fost de 23.726.768 lei”, potrivit documentului de listare.

Compania a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în octombrie 2021 un număr de 54.697.494 acţiuni noi nominative, ordinare, dematerializate.

În cadrul plasamentului au participat 149 investitori de retail, 38 profesionali şi 9 investitori instituţionali care au subscris acţiuni la un preţ de 1,357 lei per acţiune.

Compania a reuşit să atragă de la investitorii din piaţa de capital suma de 74,2 milioane de lei. Plasamentul privat şi listarea acţiunilor AROBS au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.

Compania are ca obiect de activitate dezvoltarea de software la comandă cu expertiză înaltă în automotive, IoT, travel & hospitality, life sciences, enterprise solutions, FinTech, dar şi crearea de soluţii şi produse software – pentru care AROBS deţine proprietatea intelectuală - pentru management de flotă şi monitorizare GPS, optimizarea afacerilor (SFA, WMS, CRM, plăţi mobile contactless şi altele), managementul resurselor umane şi payroll, channel management pentru industria hotelieră şi multe altele.

 ​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO