Burse - Fonduri mutuale

Lichiditatea a dispărut ieri de pe bursă. Acţiunile SIF Moldova au pierdut 1,3%

Lichiditatea a dispărut ieri de pe bursă. Acţiunile...

Autor: Stefan Musgociu

12.03.2013, 00:07 613

Bursa a scăzut cu 0,12% (indicele BET-C), într-o piaţă unde rulajul a atins minimul ultimelor şase săptămâni, iar acţiunile SIF Moldova (SIF2) au coborât cu 1,3% în prima zi când investitorii care cumpără aceste titluri nu mai au dreptul să participe la AGA în care va fi ales un nou consiliu de administraţie.

În prima parte a zilei acţiunile SIF Mol­dova (SIF2) au consemnat cea mai vizibilă va­ria­ţie dintre societăţile de investiţii finan­ciare, co­borând cu până la 2,6%. În ultimele ore de tran­zacţionare, corecţia s-a temperat, iar la închi­dere aceste titluri erau în scădere cu 1,29%, la 1,53 lei. Acţiunile SIF Moldova au con­semnat al patrulea rulaj din piaţă, de 662.000 de lei.

„Cred că scăderea preţului nu are legătură cu anunţul de vineri. Până vineri, când a fost ultima zi în care se mai puteau cumpăra acţiuni pentru participarea la AGA, a existat o pre­siune la cumpărare pentru că se acumulau cât mai multe voturi pentru AGA din 4/5 aprilie. Fiind o AGA cu miză foarte mare, res­pec­tiv ale­gerea unui nou consiliu de administraţie, pre­ţul acţiunii SIF Moldova a crescut consis­tent în ultimele 10 zile. Luni, prima zi după data de referinţă, investitorii s-au retras, pentru mo­ment, de la cumpărare, iar revenirea lor este aştep­­tată în funcţie de zvonurile sau infor­ma­ţiile care vor apărea referitoare la valoarea divi­dendului“, a declarat directorul de ope­ra­ţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci. Societatea de investiţii a anunţat vineri seară că trei acţionari au solicitat di­vi­den­de de 124,6 milioane lei, cu 41% peste cele pro­puse de consiliul de administraţie al socie­tăţii şi reprezentând aproape 91% din profitul net înregistrat anul trecut de societatea de in­ves­tiţii financiare.

Consiliul de administraţie al SIF Moldova a menţionat într-un comunicat că va fi ne­ce­sa­ră o revizuire a strategiei de gestionare a lichi­di­tăţilor necesare pentru programele de in­ves­tiţii şi de răscumpărare propuse, dacă în AGA va fi aprobată distribuirea de dividende cerută de cei trei acţionari. Administratorii SIF men­ţio­nau, totodată, că un posibil impact va fi şi asupra performanţelor previzionate ale acti­ve­lor administrate.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a plasat cu doar 0,16% sub nivelul de vineri, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 0,81% sub nivelul de vineri. Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de doar 9,5 mil. lei (2,1 mil. euro), valoare cu mult sub rulajul de vineri, de 98,7 mil. lei (22,7 mil. euro).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO