Burse - Fonduri mutuale

Lupta pentru control a propulsat SIF Muntenia în topul creşterilor

Lupta pentru control a propulsat SIF Muntenia în topul creşterilor

Autor: Andrei Chirileasa

08.06.2012, 00:07 1061

Lupta dintre un grup puternic de acţionari şi actuala conducere a SIF Muntenia (SIF4) pentru controlul activelor de 300 mil. euro ale societăţii de investiţii a făcut ca acţiunile SIF4 să-şi menţină creşterea înregistrată în primele luni ale anului, în timp ce acţiunile celorlalte SIF-uri au scăzut puternic.

Acţiunile SIF Muntenia aveau ieri o creştere de peste 30% faţă de finalul anului trecut, în timp ce restul erau pe minus faţă de finalul lui decembrie 2011. SIF Muntenia a ajuns astfel să se bată cu SIF Oltenia pentru statutul de cea mai valoroasă dintre SIF-uri, după ce la finalul anului trecut era pe ultimul loc după capitalizare.

Interesul pentru acţiunile SIF Muntenia a crescut mai ales după adunarea generală din aprilie în care un grup de acţionari, în frunte cu omul de afaceri Gheorghe Iaciu, s-a ridicat împotriva administratorului Muntenia Invest, contestând profitul raportat pe 2011 şi dividendele, ambele mai mici decât la celelalte SIF-uri. Iaciu, care controlează complexul comercial Doraly din Afumaţi, a ajuns să deţină 4% din SIF Muntenia.

Citiţi materialul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO