• Leu / EUR4.6478
  • Leu / GBP5.1631
  • Leu / USD4.0820
Burse - Fonduri mutuale

O săptămână care aduce aminte de 2017. La nivel global, avansul burselor a fost de 2,54%

Business internaţional

O săptămână care aduce aminte de 2017. La nivel global, avansul burselor a fost de 2,54%

Autor: Dan Grigore Ivan

24 sep 2018 556

Pieţele de capital au trecut săptămâna trecută printr-o săptămână ce aduce aminte de avansul fulminant al cotaţiilor de anul trecut, atunci când indicii americani au încheiat 2017 cu un avans de 25%.

În perioada 17-21 septembrie, indicele Global Dow a crescut cu 2,54%, impulsionat de aprecierile puternice din zona asiatică şi din Statele Unite ale Americii.

Indicele chinez Shanghai a crescut cu 4,32% în această perioadă. Bursa chineză este cea mai afectată, din cauza taxelor vamale şi a discuţiilor ce încă continuă pe această temă.

Cu toate acestea, chiar dacă preşedintele american a anunţat o nouă rundă de taxe vamale, pentru un nou pachet de importuri chinezeşti în valoare de 200 miliarde dolari, bursele lumii şi mai ales cea chineză au crescut puternic şi au ignorant Casandrele care vorbesc de un pericol real al protecţio­nismului. În Japonia, indicele Nikkei şi-a continuat avansul după o apreciere de peste 3% săptămâna trecută.

Bursa europeană a avansat şi ea în această perioadă. Indicele Euro STOXX 600 a crescut cu 1,7%, în timp ce bursa londoneză a crescut cu 2,55%. Media europeană rămâne însă în teritoriul negativ la nivelul lui 2018 (-1,26%).

Bursele lumii trec printr-o perioadă bună după ce şi în vara aceasta s-au înregistrat aprecieri importante, în ciuda retoricii şi discuţiilor privind schimburile comericale.

Economia şi rezultatele financiare foarte bune au împins în sus cotaţiile, iar indicii americani au ajuns din nou la maxime istorice.

Bursa americană afişează un avans de peste 8% de la începutul acestui an, la fel ca indicele BET, în timp ce sectorul tehnologiei americane a ajuns la o apreciere de 14%.grigore.ivan@zf.ro

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6478
Diferență: -0,1547
Ieri: 4.6550
Azi: 4.0820
Diferență: -0,6015
Ieri: 4.1067
Azi: 5.1631
Diferență: -0,2935
Ieri: 5.1783
Azi: 4.1177
Diferență: -0,1794
Ieri: 4.1251