♦ „Anul 2024 pare să aducă cu sine o redresare mai graduală şi adaptată la complexitatea contextului economic mondial“.
Anticipând potenţialele evoluţii macroeconomice de anul acesta, care s-ar putea răsfrânge inclusiv asupra dinamicilor pieţelor internaţionale de capital, societatea românească de brokeraj Goldring notează o recuperare înceată a economiei mondiale, care ar evita recesiunea şi în 2024. Pe de altă parte, cheltuielile în infrastructură pot susţine investiţiile în ţări precum România şi Grecia.
„Perspectiva pentru anul 2024 conturează o redresare economică care se aseamănă mai mult cu o formă superficială de U decât cu un model de revenire rapidă sub forma literei V, aşa cum am observat în ultimele două recesiuni mondiale din 2008-2009 şi 2020. În contrast cu acele perioade, unde am asistat la o recuperare rapidă şi viguroasă, anul 2023 a adus o aterizare uşoară pentru economia mondială, cu o creştere care, în mare parte, a stagnat în cadrul Grupului celor şapte ţări (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, SUA şi Regatul Unit), fără a se contracta semnificativ“, spun reprezentaţii Goldring.
În afara ţării există analişti care argumentează că adoptarea unei strategii ciclice tipice de investiţii s-ar putea dovedi greşită anul acesta, în vreme ce investitorii se vor confrunta în continuare cu rate ridicate ale dobânzilor şi condiţii financiare mai stricte.