Burse - Fonduri mutuale

Reţeaua de mobilitate Autonom Services, cu obligaţiuni listate la BVB, a înregistrat un profit de peste 60 mil. lei în 2022, de aproape trei ori mai mare decât în anul precedent. Plus 64% pe venituri

Reţeaua de mobilitate Autonom Services, cu obligaţiuni...

Autor: Eduard Ivanovici

01.03.2023, 11:49 283

Autonom Services, reţea de mobilitate controlată de fraţii Marius şi Dan Ştefan, cu bonduri la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat pentru anul trecut un profit net de 61,5 milioane de lei, în creştere cu 173,4% faţă de rezultatul din 2021, respectiv 22,5 milioane de lei.

Veniturile din exploatare ale grupului au însumat 646,3 milioane de lei, în urcare cu 64% de la an la an. Per total, cheltuielile de exploatare au ajuns la 545,6 milioane de lei, de la 343,4 milioane de lei la final de 2021.

Activele societăţii au urcat cu 53% la 1,4 miliarde de lei, iar stocurile s-au majorat cu 580% la 28,2 milioane de lei. La capitalul „datorii curente”, compania afişează suma de 312,2 milioane de lei, de la 150,2 milioane de lei la final de 2021, rezultând un plus de 108%.

Toamna trecută, Autonom a primit o finanţare de 15 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru extinderea flotei de maşini electrice şi hibride şi a achiziţionat şi integrat Ţiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL), divizia de leasing operaţional al Grupului Ţiriac.

Bondurile Autonom sunt listate la bursa locală sub simbolurile AUT24E şi AUT26E, după ce grupul a atras în 2021 circa 48 de milioane de euro în cel mai mare plasament privat de obligaţiuni al unei companii antreprenoriale româneşti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO