Burse - Fonduri mutuale

Scăderi abrupte marţi la Bursa de Valori Bucureşti: Indicele BET, minus 1,8% pe finalul şedinţei. Alro, cea mai mare companie de la BVB cu acţionariat rusesc, scade cu 12,6%. Purcari pierde 6,7%, One United se depreciază cu 5,5%

Pe BETAeRO, scăderea este de 2,7%

Pe BETAeRO, scăderea este de 2,7%

Autor: Eduard Ivanovici

01.03.2022, 18:09 2898

BET, indicele de referinţă al bursei locale, se deprecia cu 1,8% spre sfârşitul primei şedinţe de tranzacţionare a lunii martie, arată datele BVB.

Iniţial, indicele a început ziua pe plus, însă a adoptat ulterior traseul principalelor burse europene. La ora publicării ştirii, FTSE 100 din Londra şi CAC 40 din Paris scădeau cu 1,1%, respectiv 3%, conform Investing.com.

Din indicele BET, producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), cea mai mare societate de pe bursa locală cu acţionariat rusesc, scădea cu circa 12,6%. Producătorul de vinuri Purcari (WINE) pierdea 6,7%, în timp ce dezvoltatorul imobiliar One United Properties şi producătorul de materiale de construcţii TeraPlast afişau scăderi de 5,5%, respectiv 4,7%.

 

 

Sursa bvb.ro

 

Pe piaţa AeRO, grupul de real estate LCS Imobiliar se deprecia cu 9,3%. Acţiunile 2Performant, principalul jucător din piaţa de marketing afiliat din România, şi Agroland Agribusiness pierdeau 8,9% , respectiv 7,2%. Indicele BETAeRO scădea cu 2,7%

Evoluţia de astăzi a pieţelor europene de capital vine pe fondul escaladării conflictului dintre Rusia şi Ucraina. Marţi, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a declarat că situaţia din Ucraina ar putea duce la „cea mai mare criză de refugiaţi din Europa în acest secol”.

De asemenea, ministrul rus al Apărării a emis marţi un avertisment adresat populaţiei civile privind planul de a efectua atacuri de mare precizie asupra anumitor zone din Kiev.

Tot astăzi, premierul rus, Mihail Mişustin, a anunţat – în contextul sancţiunilor impuse de statele vestice – noi măsuri pentru controlarea capitalului, într-un efort de încetare a retragerii companiilor străine de pe teritoriul Rusiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO