Burse - Fonduri mutuale

Scumpirea uleiului a urcat actiunile Argus cu 38%

30.05.2008, 22:18 48

Actiunile producatorului de ulei Argus Constanta (UARG) s-au apreciat cu 38% in ultimele doua saptamani, pe fondul rezultatelor bune raportate de companie pe primul trimestru din acest an.
Afacerile Argus s-au majorat in primele trei luni din 2008 de 2,3 ori, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la 50,9 mil. lei (13,8 mil. euro), iar compania a revenit pe profit, cu un castig net de 5,7 mil. lei (1,55 mil. euro), de la o pierdere de 0,72 mil. lei (circa 200.000 de euro) in primul trimestru din 2007.
Argus si-a bugetat pentru acest an un profit net de 20,5 mil. lei (5,9 mil. euro) de aproape patru ori mai ridicat fata de rezultatul obtinut anul trecut, care s-a cifrat la 5,21 mil. lei (1,56 mil. euro).
Castigul asteptat de companie include si un venit extraordinar obtinut din dividende, de circa 7 mil. lei (1,9 mil. euro), distribuite in acest an de Comcereal Tulcea (CTUL), companie pe care o controleaza.
Afacerile Argus sunt previzionate sa urce in 2008 cu 54%, pana la 194,9 mil. lei (55,7 mil. euro).
"Vanzarile mai mari s-au datorat atat cresterii pretului la ulei fata de aceeasi perioada, dar am si vandut cu circa 15% mai mult cantitativ", a precizat Vasile Leu, directorul general si unul dintre principalii actionari ai Argus Constanta.
Intrebat daca exista interes pentru preluarea companiei si daca ar fi dispus sa vanda impreuna cu salariatii, ceilalti manageri si SIF Oltenia pachetul de control, Leu spune ca este o solutie, pentru ca in acest caz ar obtine si un pret mai bun.
"Am avut discutii dar nu e nimic concret. Salariatii si managerii detin in jur de 40% din actiuni. Teoretic ar fi posibil, dar cand este sa-i aduni e mai greu", a precizat Vasile Leu.
SIF Oltenia si-a majorat recent participatia in companie devenind astfel cel mai mare actionar al Argus Constanta, cu o detinere de aproape 19% din actiuni.
Pretul la floarea soarelui pe piata internationala a inregistrat o crestere puternica in ultimul an, care corelat cu recolta slaba din Romania de anul trecut, a condus la crestere semnificativa a pretului la ulei.
"Ca sa aduci acum un vapor de floarea soarelui, te costa 1.850 - 1.900 de euro pe tona. Cu un an in urma se vindea cu 500 - 550 de euro tona la export", spune Vasile Leu.
El se asteapta totusi ca preturile la ulei sa inregistreze o tendinta descendenta din toamna, odata cu noua recolta.
"Preturile la ulei ar putea sa scada cand va aparea recolta noua, pentru ca se preconizeaza ca productia din acest an va fi buna. La inceputul lunii iulie vine rapita, prima sursa pentru productia de ulei, iar din septembrie floarea soarelui", a precizat Leu.
Desi anul trecut Argus a importat cea mai mare parte a productiei de floarea soarelui, din cauza recoltei slabe, compania a beneficiat de un control bun al costurilor favorizat de faptul ca aproape un sfert din necesarul de floarea soarelui este furnizat de Comcereal Tulcea, la care detine 67% din actiuni, un alt furnizor important fiind compania Rex Agra Constanta, unde Argus detine un pachet de 31% din actiuni.
Actiunile Argus Constanta s-au apreciat ieri cu 9,5%, la ultimul pret, de 2,78 lei/actiune, valoarea de piata a companiei ajunge la 27,1 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO