Burse - Fonduri mutuale

SoftBank lansează al doilea fond de peste 100 de miliarde de dolari, pe care îi va investi în inteligenţă artificială, după ce primul fond a livrat randamente de 45%

SoftBank lansează al doilea fond de peste 100 de...

Autor: Alex Ciutacu

26.07.2019, 10:29 785

SoftBank a anunţat vineri că va lansa al doilea mega fond din istoria băncii care va investi în companii de tehnologii, doar că acesta se va concentra pe domeniul inteligenţei artificiale la nivel global, potrivit CNBC.

Contribuţia totală la SoftBank Vision Fund 2, atât din partea conglomeratului japonez dar şi din partea unor parteneri de talie mondială, se ridică la 108 miliarde de dolari, transmite compania.

SoftBank va contribui cu 38 de miliarde de dolari la noul fond.

Mai multe companii proeminente sunt aşteptate să participe în acest fond printre care Apple, Microsoft, Foxconn, banca Standard Chartered, şi giganţii financiari japonezi Mizuho Bank, Sumitomo Mitsui Banking Corporation şi MUFG Bank.

Alţi investitori sunt Corporaţia Naţională de Investiţii a Băncii Naţionale din Kazhastan şi investitori din Taiwan.

Fondurile suverane din Abu Dhabi şi Arabia Saudită, care au fost printre principalii investitori din primuil fond Vision, au lipsit de pe lista de investitori anunţaţi vineri de SoftBank.

Primul fond a ajuns cunoscut la nivel global pentru investiţiile derulate în companii globale de tehnologie şi telecomuinicaţii. Fondul, care a livrat randamente de 45% investitorilor, a investit în companii precum Uber, Slack, The We Company, precum şi compania indiană de comerţ online Flipkart.

În luna mai, CEO-ul Masayoshi Son a spus că Vision Fund 2 trebuie să aibă randamente cel puţin comparabile cu predecesorul său.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24