Burse - Fonduri mutuale

STK Trading tranzactioneaza de azi pe Bursa

26.03.2007, 18:21 31

Societatea de brokeraj STK Trading din Arad, va putea, incepand de azi, sa intermedieze tranzactii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), potrivit unui comunicat emis de reprezentantii Bursei.
Acestia considera ca participarea noii societati la sistemul de tranzactionare al BVB va contribui la dezvoltarea activitatii institutiei.
Societatea de servicii de investitii financiare a fost infiintata de doi fosti angajati ai Broker Cluj si se va axa in principal pe partea serviciilor de tranzactionare online, considerata de acestia ca avand un potential mare de crestere in viitor.
Numarul de societati, inclusiv bancile, care pot intermedia tranzactii la Bursa a ajuns astfel la 75. Dintre acestea, un numar destul de redus de societati ofera si posibilitatea de realizare a tranzactiilor online. Nicolae Pascu, unul dintre principalii actionari ai STK Trading, este si membru fondator al societatii de administrare a investitiilor STK Financial. Fondul de investitii inchis lansat de aceasta societate, STK Emergent, urmeaza sa fie lansat pe Bursa pana la sfarsitul acestui an.
Firma de brokeraj a primit anul trecut autorizatia de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, si va putea intra la tranzactionare de azi dupa ce a fost avizata si de Bursa. De la inceputul acestui an au mai fost autorizate alte doua societati de brokeraj: ABN Amro Securities, apartinand bancii olandeze ABN Amro, si Esteuro Capital, societate infiintata de un om de afaceri italian. Dintre aceste societati, care au fost avizate de CNVM la finalul anului trecut, doar ABN Amro Securities a intermediat pana la sfarsitul lunii februarie tranzactii pe Bursa. Noii intermediari care intra pe piata se bazeaza pe potentialul de crestere a tranzactiilor in viitor, a caror valoare s-a ridicat anul trecut la peste 2,8 mld. euro.
Principalii actionari ai STK Trading sunt Dorina Maruster, fost sef al sucursalei Broker din Arad, care detine 42,6% din actiuni, si Nicolae Pascu, fostul analist principal al Broker Cluj, cu o participatie de 40% din societate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO