Burse - Fonduri mutuale

Sud-africanii de la NEPI se gândesc să emită obligaţiuni în euro

Sud-africanii de la NEPI se gândesc să emită...

Autor: Roxana Pricop

22.10.2014, 00:03 159

Fondul sud-african de investiţii NEPI (simbol bursier NEP), printre cei mai mari investitori de pe piaţa locală de imobiliare, a anunţat pe bursă că a mandatat pe bancherii de la Deutsche Bank, Investec şi Raiffeisen Bank International să aranjeze o serie de întâlniri cu investitori în instrumente cu venit fix în Europa Continentală şi Marea Britanie, declarând că poate urma o ofertă de obligaţiuni în euro în funcţie de condiţiile pieţei.

Fondul menţionează în anunţ că obligaţiunile nu vor fi oferite publicului în România, însă NEPI poate decide să vândă obligaţiuni în România către investitori calificaţi şi anumiţi alţi investitori al căror număr să nu depăşească 150 de persoane fizice sau juridice.

Fondul a primit recent calificativul Ba1 cu perspectivă stabilă de la agenţia de rating Moody’s Investors Service, rating cu o treaptă mai jos de ratingul naţional pentru România. „Ratingul permite companiei să exploreze posibilitatea de a elibera datorii negarantate la nivel de grup pentru a optimiza sursele de finanţare“, potrivit unui anunţ făcut vineri,17 octombrie, de fond.

NEPI gestionează în România centre comerciale precum Ploieşti Shopping City, City Park Constanţa sau Vulcan Value Center Bucureşti. Fondul are în dezvoltare în Româ­nia investiţii de peste 460 de milioane de euro, în proiecte noi sau în extensii de proiecte existente, suprafaţa totală închiriabilă la finalizare fiind estimată la peste 250.000 metri pătraţi. Unul dintre proiectele care urmează să fie dezvoltate de NEPI este Victoriei Office, un proiect lângă Guvern, care include şi renovarea unei vile istorice.

Acţiunile fondului se tranzacţionează pe bursa de la Bucureşti, la Londra şi la Johannesburg (Africa de Sud). La Bucureşti, fondul are o capitalizare bursieră de 9,36 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO