Business Construct

Blocuri „îmbrăcate“ de iarnă

Blocuri „îmbrăcate“ de iarnă

Autor: Izabela Badarau

29.09.2010, 23:43 56

Dacă vor fi finalizate anul acesta cele 29.000 de locuinţe, dupăcum şi-a propus statul, se va ajunge la un total de aproximativ54.000 de locuinţe reabilitate termic, potrivit datelorMinisterului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Luând în calcul o economie lunară de 100 de lei per apartamentla factura de întreţinere obţinută în urma reabilitării blocului,s-ar putea economisi anul acesta aproape 4 milioane de euro dinreducerea consumului de energie, potrivit calculelor ZF.

Pentru locatarii care încă sunt conectaţi la sistemulcentralizat de încălzire, veştile apărute în ultimele luni suntînsă destul de proaste şi le alungă gândurile că vor rămâne cu baniîn plus în buzunar. Se vorbeşte despre eliminarea subvenţiilorstatului pentru gigacalorie, iar facturile s-ar putea dubla, astfelcă toată economia aşteptată în urma modernizării blocului va fi celmai probabil anihilată. Încă nu a fost luată o decizie de cătreconsiliile locale pentru iarna aceasta, anunţată de meteorologi şicercetători drept una dintre cele mai friguroase. Până înseptembrie, din cele 29.000 de locuinţe planificate anul acesta înprogramul de reabilitare termică, pentru care statul a alocat 150de milioane de lei (36 de milioane de euro), au fost finalizate înjur de 12.000 şi au fost cheltuiţi 121 de milioane de lei (29 demilioane de euro).

"Sunt 40.000 de locuinţe în lucru şi chiar în această perioadăîncep noi lucrări în oraşe din ţară. Toată lumea e mulţumită şi dinpunctul nostru de vedere programul merge foarte bine. Ar fi trebuitsă alocăm şi mai mulţi bani, având în vedere solicitările primite.Principiul care s-a aplicat a fost «primul venit, primul servit»",spune Valentin Stănescu, director general adjunct în DirecţiaGenerală de Construcţii Locuinţe şi Reabilitare Termică din cadrulMinisterului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Prea puŢini bani. Acelaşi principiu de care vorbea şi premierulEmil Boc în urmă cu un an nu satisface decât în foarte mică măsurănecesitatea de reabilitare a fondului de locuinţe din România, spunasociaţiile de proprietari. Ce s-a cheltuit anul acesta pentrureabilitarea blocurilor de locuinţe, doar câteva zeci de milioanede euro, este extrem de puţin, susţin reprezentanţii LigiiAsociaţiilor de Proprietari Habitat, care reuneşte 15.000 deasociaţii de proprietari în 31 de judeţe.

"E o firimitură, e ca şi cum ai avea bani doar să treci strada.Mai ales că, în orice caz, statul nu pierde din astfel deinvestiţii. Cheltuiala cu reabilitarea blocurilor de locuinţeînseamnă plata materialelor de construcţii şi a manoperei. Mai multde jumătate din salarii se întoarce la stat prin platacontribuţiilor, iar din preţul materialelor de construcţii îirevine de asemenea taxa pe valoare adăugată", spune Mihai Mereuţă,preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat. În acelaşitimp, şi firmele de construcţii spun că lucrările de reabilitare aufost anul acesta în mare parte întrerupte sau îngreunate de lipsafinanţării.

"Dacă reacţiile oficialilor sunt pozitive la nivel declarativ,din perspectiva asigurării resurselor financiare sunt probleme. Cuunele excepţii, cum ar fi Sectorul 1 din Bucureşti, unde Primăriaasigură integral reabilitarea tuturor blocurilor, situaţia s-aînrăutăţit anul acesta, aş spune, în mod dramatic. Multe lucrărisunt întrerupte, iar dinamica a fost mult mai scăzută decât anultrecut", spune Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Românea Antreprenorilor în Construcţii (ARACO).

O mare parte dintre constructori se zbat să supravieţuiască pe opiaţă cu o scădere estimată la 30% pentru anul acesta. Până şicreanţele pe care le au de încasat de la stat întârzie şi fără odinamizare a investiţiilor publice şi private, firmele rămânanemice, spune Plosceanu. El arată că unii constructori au găsitînsă o soluţie. "Urmăresc investiţiile din Orientul Mijlociu, dinAfrica de Nord şi stau cu ochii pe proiectele de infrastructură dinEuropa".

Reabilitare pe credit. După modelul garanţiilor oferite de statîn programul "Prima Casă", anul acesta a apărut o lege şi pentruproprietarii care vor să ia credit pentru reabilitarea blocului.Dobânda este subvenţionată integral de stat, iar creditul estegarantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentruIMM-uri. În prezent, două bănci, CEC Bank şi BCR, au ieşit la ataccu oferte pentru proprietari şi asociaţiile de proprietari, însăasta nu stimulează prea mult lucrările.

"Noi am cerut încă de anul trecut o astfel de prevedere princare dobânda la creditele luate pentru reabilitarea blocurilor săfie subvenţionată, însă în condiţiile actuale, disponibilitateaasociaţiilor de a se împrumuta este foarte redusă", spunePlosceanu.

Este vital ca programul de reabilitare a blocurilor de locuinţesă fie implementat şi din perspectiva noii Directive privindPerformanţa Energetică a Clădirilor, adoptată de ParlamentulEuropean în primăvară, mai spune preşedintele ARACO.

Directiva pe care trebuie să o transpună şi România înlegislaţia naţională prevede că în următorii zece ani toateclădirile noi, publice sau private, trebuie să producă energie dinsurse regenerabile mai multă decât cea consumată din surse deenergie fosile. Eficienţa energetică este un obiectiv la nivelglobal şi în întreaga Europă, astfel că ar trebui luată în seriosproblema reducerii consumului de energie şi pe plan local, spunconsultanţii.

Cătălin Lungu, conferenţiar doctor inginer la Facultatea deInstalaţii din cadrul Universităţii Tehnice de ConstrucţiiBucureşti şi vicepreşedinte la Comisia Auditorilor Energetici dincadrul Asociaţiei Inginerilor de Instalaţii din România (CAE-AIIR),spune că un bloc construit înainte de 1990 este în medie decategoria C-D din punctul de vedere al eficienţei energetice, iardupă ce este reabilitat, ajunge de obicei la nivelul B. Claseleenergetice sunt de la A - eficienţă energetică ridicată, la G -eficienţă energetică scăzută, în funcţie de consumul total anualspecific de energie. Acesta este stabilit de auditorii energeticiprin certificatele de performanţă energetică. Pe baza acestuicertificat, cumpărătorul unui apartament sau chiriaşul esteinformat asupra performanţei energetice a apartamentului,exprimată, în principal, prin consumul total anual specific deenergie, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentruîncălzire, apă caldă şi iluminat. Certificatele vor fi obligatoriide la 1 ianuarie 2011, după ce a fost amânată cu un anobligativitatea lor în operaţiunile de vânzări sau închirieri. Întotal în România sunt circa 8 milioane de locuinţe, dintre care 1,9milioane de unităţi sunt branşate la sistemul de încălzirecentralizată. Mihai Mereuţă spune că un număr de 1,4 milioane suntîn stare destul de gravă din punctul de vedere al consumului deenergie şi necesită reabilitare.

O locuinţă consumă în medie nouă gigacalorii pe sezon, astfel căo reducere de 30% a consumului, la un preţ mediu pe gigacalorie de250 de lei (inclusiv subvenţia), ar putea însemna o economie de 225de milioane de euro dacă toate cele 1,4 milioane de locuinţe ar fireabilitate termic. Dar pentru asta este nevoie de mai multe"firimituri".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO