• Leu / EUR4.8922
  • Leu / GBP5.5612
  • Leu / USD4.4928
Business Construct

Dezbatere ZF/BREC: Andrei Diaconescu, One United Properties: Dacă dezvoltatorii construiesc în afara Bucureştiului, oamenii vor sta în trafic două ore pe zi pentru a ajunge la şcoală sau la serviciu în oraş. De aceea, nu mai avem vârfuri de trafic, ci un trafic insuportabil general

Dezbatere ZF/BREC: Andrei Diaconescu, One United Properties: Dacă dezvoltatorii construiesc în afara Bucureştiului, oamenii vor sta în trafic două ore pe zi pentru a ajunge la şcoală sau la serviciu în oraş. De aceea, nu mai avem vârfuri de trafic, ci un trafic insuportabil general

Autor: Alina-Elena Vasiliu

07.12.2022, 09:32 607

Dezvoltarea tot mai puternică a zonei metropolitane a Bucureştiului, în condiţiile în care în oraş nu s-au mai putut construi noi proiecte în ultimii doi ani, din cauza blocării PUZ-urilor, are efecte asupra aglomeraţiei şi a traficului, care devin tot mai greu de gestionat.

„S-a spus că dezvoltarea creează trafic şi afectează mediul. Însă dacă dezvoltatorii construiesc în afara Bucureştiului, oamenii vor cumpăra acolo şi vor ajunge să stea în trafic două ore pe zi pentru a ajunge la şcoală sau la serviciu în oraş. De aceea, nu mai avem vârfuri de trafic, ci un trafic insuportabil general”, a spus Andrei Diaconescu, cofondator al dezvoltatorului imobiliar One United Properties şi unul dintre speakerii la masa rotundă care a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, un eveniment organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu BREC (Bucharest Real Estate Club).

Andrei Diaconescu este de părere că, prin oprirea acordării autorizaţiilor de construire pentru noi proiecte, s-a pus o frână majoră în dezvoltarea uneori haotică a Bucureştiului, dar lucrurile nu pot rămâne aşa la infinit.

„Trebuie să avem predictibilitate legislativă şi urbanistică şi în felul acesta o să vedem că oraşul o să înflorească. Este anormal ca totul într-o capitală să fie rezolvat în instanţă. Ce nu se înţelege este ce forţă reprezintă dezvoltatorii. Ei mobilizează aproape o treime din PIB-ul Capitalei. Prin acest blocaj, oraşul sărăceşte.”

Ziarul Financiar şi BREC organizează pe 14 decembrie 2022 o conferinţă cu titlul „The place to be – Cum dezvoltăm sustenabil Bucureştiul?”, în care îşi propune ca, împreună cu autorităţi, dezvoltatori, constructori, experţi, să scoată la lumină principalele domenii în care Capitala poate creşte, devenind astfel un oraş în care să vrei să trăieşti şi să te dezvolţi.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8922
Diferență: 0,131
Ieri: 4.8858
Azi: 4.4928
Diferență: 0,279
Ieri: 4.4803
Azi: 5.5612
Diferență: 0,1657
Ieri: 5.5520
Azi: 4.8793
Diferență: 0,0123
Ieri: 4.8787