Business Construct

Fabrica de vată minerală Knauf de 130 mil. euro din Mureş prinde contur: „Suntem în grafic“

Fabrica de vată minerală Knauf de 130 mil. euro din...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

11.01.2024, 00:07 3139

Knauf Insulation, companie care derulează în România o investiţie de 130 de milioane de euro în producţia de materiale de construcţii, estimează că va deschide până la finalul acestui an noua fabrică din Târnăveni, judeţul Mureş, unde vor lucra peste 100 de angajaţi.

„Şantierul a luat deja formă, se pot observa primele structuri ridicate ale noii fabrici, iar montajul acestora continuă, inclusiv în zona clădirilor înalte şi în partea structurilor prefabricate din oţel. Pentru noi a fost şi este foarte important să nu depăşim bugetele şi termenele de construcţie. Iar în prezent suntem în grafic cu toată planificarea, lucru ce ne motivează să fim rezilienţi în continuare“, spune Adrian Garofeanu, director general pentru Knauf Insulation România şi Bulgaria, fără a avansa însă o dată exactă pentru inaugurare.

Compania a preluat în martie 2022 fosta fabrică de vată minerală Gecsat S.A. din Târnăveni, iar ulterior a investit peste 4 milioane de euro în modernizarea şi retehnologizarea acesteia. Concomitent, după obţinerea tuturor avizelor, în ianuarie 2023, Knauf Insulation a demarat construcţia unei noi fabrici, de la zero, în proximitatea fostei Gecsat, care urmează să fie finalizată şi pusă în funcţiune anul acesta. De construcţie se ocupă compania Kesz, cu acţionariat din Ungaria.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO