Business Construct

ZF Live. Piaţa imobiliară la extreme: Clienţii medii n-au bani de apartamente noi, aşa că merg către imobilele vechi. La polul opus, cumpărătorii high-end nu vor să cumpere nimic sub 500.000 de euro VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

25.05.2024, 14:26 7761

„Cei din clasă medie nu reuşesc să acceseze creditele de care au nevoie şi se îndreaptă către piaţa veche. În ceea ce priveşte piaţa nouă, cel mai mare număr de tranzacţii îl înregistrăm pe blocurile boutique şi pe construcţiile scumpe, de peste 500.000 de euro” a declarat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN România/Credit & Financial Solutions, în cadrul emisiunii ZF Live.

Piaţa imobiliară se confruntă cu o problemă legată de oferta de apartamente disponibile, care a dirijat clienţii în două direcţii opuse. Pe de o parte, clienţii cu venituri medii, nu pot accesa credite suficient de mari pentru achiziţia apartamentelor noi, ceea ce îi face să meargă către construcţii mai vechi. Pe de alta, clienţii high-end, cu venituri mari sau foarte mari, se uită mai ales la proiecte de peste 500.000 de euro, a explicat Alexandru Rădulescu.

„Vedem cu siguranţă o descreştere în ofertă semnificativă. Oferta scade, iar scăderea abia a început. Mă aştept să-şi revină abia peste trei ani de acum încolo”a mai spus Alexandru Rădulescu la emisiunea ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business

Alexandru Rădulescu subliniază că scăderea ofertei va continua, şi că situaţia s-ar putea redresa într-un orizont de doi sau trei ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24