Business Hi-Tech

Dacă Steve Jobs ar fi fost italian ar fi ajuns paznic de garaj

Dacă Steve Jobs ar fi fost italian ar fi ajuns paznic de garaj

FOTO: Justin Sullivan

Autor: Bogdan Cojocaru

13.10.2011, 18:17 2498

Dacă Steve Jobs ar fi fost napolitan, s-ar fi numit Stefano Lavori (munci, traducerea cuvântului "jobs" în italiană), iar pe amicul său Steve Wozniak l-ar fi chemat Stefano Vozzini (nu înseamnă nimic), scrie Philippe Ridet, jurnalist pentru cotidianul francez Le Monde.

Aşa începe o istorie amuzantă şi tristă totodată postată pe Facebook după moartea fondatorului Apple pe 5 octombrie. Ca şi cei doi eroi americani, cei doi băieţi italieni sunt pasionaţi de tehnologie şi stau închişi toată ziua într-un garaj pentru a pune la punct un model revoluţionar de computer. Dar cei doi sunt priviţi ciudat ce ceilalţi doarece stau tot timpul împreună.

La Napoli nu există niciun Mike Markkula, fost CEO la Apple, care să investească fără vreo garanţie pentru a susţine ceea ce nu este încă decât o ideee. Lavori şi Vozzini au luat toate băncile la rând: "Veniţi cu părinţii. Nu dăm credite celor care nu au nimic". Aşa cum Jobs şi-a vândut Volkswagenul, cei doi Stefano au vândut un scooter pentru a cumpăra primele piese necesare asamblării invenţiei lor.

Mai mult despre:

Dar un vecin suspicios i-a denunţat la poliţie. Cei doi fac gălăgie în garaj, s-a plâns el. "Este legal ceea ce faceţi aici? Arătaţi-mi actele!"

Lavori şi Vozzini i-au explicat frumos vecinului că este vorba de un laborator şi nimic mai mult. N-a contat. N-aveau acte pentru ceea ce făceau ei. Au venit carabinierii, apoi fiscul şi în cele din urmă autorităţile de control pentru siguranţă şi igienă.

"Cu ceva bani, neoficial desigur, se poate aranja", au spus autorităţile.

Docili, Stefano şi Stefano şi-au vândut al doilea scooter şi colecţiile de benzi desenate.

Au venit însă şi primele ordine: trebuie înfiinţată o firmă. Dar unde să găseşti capital? Le trebuie un consultatnt financiar.

"Ideea voastră este formidabilă, băieţi. Putem pune în joc fondurile regiunii. Sunt necesari şi nişte bani pentru a unge sistemul. Am un prieten care ne-ar putea ajuta în schimbul unui mic cadou. Cuuuum? N-aveţi nici măcar cu ce să-mi plătiţi onorariul. Unde vă credeţi măi băieţi?"

Au stat amărâţi până într-o dimineaţă, când cineva a sunat la uşă. Era un reprezentant al Camorrei, Mafia napolitană: "Ştiu că faceţi bani. Trebuie să daţi ceva". Se prăbuşeşte lumea: dacă plătesc "pizza" livrată de Mafie rămân fără niciun ban. Dacă nu dau ceva, mafioţii ocupă garajul. Dacă denunţă Mafia la poliţie, trebuie să plece pentru totdeauna din oraş. Dar dacă nu o fac, riscă să ajungă la închisoare.

Băieţii sunt total descurajaţi. Fondurile regionale n-au ajuns niciodată. Taxele i-au ruinat. Într-o zi, tatăl lui Stefano Lavori şi-a luat deoparte fiul: "Goliţi garajul şi închiriaţi-l. Va fi mai bine aşa". De atunci, cei doi Stefano sunt paznici de garaj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels