Antreprenorul Dragoş Rouă, care a lansat în urmă cu două luni în Bucureşti „Connect Hub“, un spaţiu în care start-up-urile îşi pot desfăşura activitatea şi în care au acces la o serie de informaţii şi conexiuni care să le ajute să se dezvolte şi să obţină finanţări, a lansat pe platforma internaţională de finanţare IndieGoGo o campanie pentru atragerea unei finanţări de 30.000 de dolari.
Banii vor fi utilizaţi atât pentru îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare din centru, cât şi pentru lansarea unei monede virtuale denumite „Cash Connect“, pe baza protocolului monedei virtuale Bitcoin. Utilizatorii pot contribui cu sume între 5 şi 2.500 de dolari. Pentru contribuţiile între 5 şi 2.500 de dolari cei care oferă banii primesc acces la spaţiul de lucru, durata fiind mai lungă şi condiţiile mai bune cu cât suma este mai mare.