"Vânzările de vineri au depăşit 12 milioane de euro iar până duminică inclusiv am depăşit 15 milioane de euro. Am suplimentat în două rânduri numărul promoţiilor şi al stocurilor pentru a satisface cererea", a spus Apostolescu.
Cu vânzări de 15 mil. euro în cele trei zile, eMag este la egalitate cu Altex în ceea ce priveşte vânzările din cele trei zile, şi peste Flanco, retailer care a înregistrat vânzări de 12,1 mil. euro, de asemenea în cele trei zile de la finele săptămânii trecute.
Iniţial, eMag a anunţat vânzările doar pentru ziua de vineri - care s-au ridicat la 12 mil. euro, în timp ce Altex, Flanco şi Domo, iar astăzi şi Evomag.ro şi F64.ro au publicat date privind vânzările înregistrate de vineri până duminică, perioada în care au desfăşurat campanii promoţionale.
Publicând cifra pe o perioadă comparabilă (trei zile), eMag nu mai este pe locul doi în topul vânzărilor înregistrate de Black Friday, ci pe locul 1, la egalitate cu Altex, cu vânzări de 15 mil. euro.
Cifrele finale de vânzări arată că online-ul a câştigat bătălia cu magazinele tradiţionale, afirmă Radu Apostolescu. "Este prima dată în istoria retailului românesc când online-ul depăşeşte magazinele tradiţionale. Clienţii au înţeles că e mai simplu şi mult mai rapid să comanzi de acasă: comenzile online primite în patru ore de noi le-au depăşit pe cele primite în trei zile în offline", a spus oficialul eMag.
Apostolescu îl contrazice astfel pe Dan Ostahie, preşedinte şi CEO al Altex, care declara ieri pentru ZF că Black Friday a demonstrat avantajul magazinelor electroIT tradiţionale, de mari dimensiuni în faţa celor online, care acomodează cu greutate un număr ridicat de clienţi.
"Pentru că site-urile nu au funcţionat, oamenii au mers în magazine. Noi am avut stocuri pregătite şi un sistem informatic şi un proces de vânzare care nu a dus la formarea de cozi. S-a văzut cu această ocazie avantajul retailerilor clasici în faţa unor showroom-uri care nu au capacitatea de a face vânzări de asemenea dimensiuni", a spus Ostahie. El a dclarat că vânzările de 15 mil. euro au fost generate în condiţiile în care clienţii care au intrat în magazine au cumpărat şi alte produse decât cele aflate la promoţie.
"Oamenii au venit în magazine şi au cumpărat şi alte produse decât cele din campania Black Friday. Cele mai mari vânzări au fost obţinute de magazinele mari, MediaGalaxy din Bucureşti, Constanţa şi Braşov", a spus CEO-ul Altex.
F64.ro, cel mai mare magazin online local de echipamente foto-video, a înregistrat vânzări de 1,47 mil. euro de Black Friday, în timp ce Evomag.ro - unul din jucătorii mari din retailul online local IT&C a avut vânzări de aproape 1 mil. euro.