Business Hi-Tech

Eurotarifele pentru roaming se aplica doar la cererea utilizatorilor

28.06.2007, 19:42 20

Eurotarifele pentru apelurile efectuate in roaming in cele de 27 de tari membre ale Uniunii Europene se aplica incepand cu data de 30 iunie, dar vor fi practic aplicate pentru utilizatori doar daca acestia solicita in mod expres operatorului de telefonie mobila aplicarea acestora, in termen de maximum o luna de la data inregistrarii cererii. De la data intrarii in vigoare a regulamentului (30 iunie), operatorii dispun de inca o luna de zile pentru a le propune clientilor eurotariful. "Conform prevederilor noii reglementari a tarifelor in roaming, utilizatorii vor putea sa solicite activarea eurotarifelor incepand din 29 iulie 2007", au precizat pentru ZF reprezentantii Vodafone Romania. Astfel, un client cu abonament sau cartela preplatita al unui operator de telefonie mobila din Romania va putea beneficia de eurotarifele pentru roaming cel mai devreme la sfarsitul lunii august a acestui an, daca va solicita cat mai repede dupa data de 29 iulie companiei de telefonie activarea tarifelor impuse de Bruxelles. In practica insa, dat fiind faptul ca UE impune un termen maxim de 30 de zile de la inregistrarea cererii, este posibil ca operatorii sa decida sa ofere mai repede de o luna activarea eurotarifului. Tarifele impuse de UE operatorilor de telefonie mobila sunt de 0,49 euro/minut pentru apelurile realizate in strainatate si de 0,24 euro/minut pentru apelurile primite in strainatate. Tarifele vor mai fi diminuate in vara anilor 2008 si 2009. Conform regulamentului impus de UE, trecerea la eurotarif este gratuita. In cazul utilizatorilor care dispun de un tarif special pentru roaming, daca acestia nu isi exprima in termen de doua luni optiunea pentru eurotarife, acestea nu vor fi aplicate. In schimb, daca inainte de intrarea in vigoare a regulamentului utilizatorii nu dispun de un tarif special acesta va fi aplicat automat de operator in termen de doua luni de la intrarea in vigoare a eurotarifului. In ce priveste procedurile prin care utilizatorii vor putea cere activarea eurotarifelor, reprezentantii Orange si Cosmote au afirmat ca acestea urmeaza sa fie stabilite. Oficialii Vodafone au precizat ca utilizatorii vor putea solicita activarea eurotarifelor apeland serviciul de relatii cu clientii, la *222. Conform raspunsurilor furnizate de operatori pentru clientii care nu cer aplicarea eurotarifului activarea serviciului se va face in termenul impus de UE, de maximum doua luni de la data de 29 iulie (sfarsitul lunii septembrie). In ce priveste posibilitatea ca tarifele pentru convorbirile din afara spatiului UE, care nu sunt reglementate de Bruxelles, sa fie modificate, reprezentantii Vodafone si Cosmote nu au dorit sa comenteze subiectul. Dorin Odiatiu, Head of Wholesale, International & Regulatory Affairs la Orange Romania, spune ca operatorul evalueaza in prezent aceasta situatie. "O decizie in directia pastrarii sau modificarii tarifelor la convorbirile in roaming in tari din afara UE urmeaza a fi luata", a precizat el pentru ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO