Business Hi-Tech

Facebook a atins pentru prima dată valoarea de 100 miliarde de dolari, după ce acţiunile au crescut cu 55% în acest an

Facebook a atins pentru prima dată valoarea de 100...

Autor: Vlad Popescu

27.08.2013, 10:05 773

Valoarea de piaţă a Facebook a depăşit pentru prima dată pragul de 100 miliarde de dolari, datorită încrederii investitorilor că reţeaua de socializare îşi poate majora în continuare veniturile obţinute din publicitatea pe smartphone-uri şi tablete.

Acţiunile companiei au crescut luni cu 1,9% şi au închis la 41,34 dolari, după ce au atins pentru scurt timp nivelul de 41,94 dolari, cea mai ridicată cotaţie după listarea din luna mai a anului trecut, transmite Bloomberg.

Facebook a crescut pe bursă cu 55% de la începutul acestui an, faţă de un câştig de 16% pentru indicele Standard & Poor's 500 al bursei de la New York.

În acest context, reţeaua de socializare a încheiat şedinţa bursieră de luni cu o valoare de piaţă de 100,68 miliarde de dolari.

Acţiunile Facebook au scăzut puternic în lunile care au urmat după listare şi au ajuns în luna septembrie a anului trecut la un minim de 17,73 dolari, din cauza temerilor investitorilor că nu va reuşi să monetizeze numărul tot mai ridicat de accesări de pe dispozitive mobile.

Compania a atras 16 miliarde de dolari prin listarea la bursă, cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în sectorul IT.

Facebook a anunţat în luna iulie că 41% din veniturile din publicitate obţinute în trimestrul al doilea au fost generate de smartphone-uri şi tablete, datorită noilor produse şi servicii dezvoltate de companie.

Acţiunile Facebook au crescut cu 56% în ultima lună, datorită rezultatelor peste aşteptări anunţate în iulie pentru trimestrul al doilea.

Facebook aanunţat pentru trimestrul al doilea venituri de 1,8 miliarde de dolari, în urcare cu 53% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut. Profitul net al companiei a avansat la 333 milioane de dolari, faţă de o pierdere de 157 milioane de dolari în aprilie-iunie 2012.

Facebook a ajuns la 1,15 miliarde utilizatori activi la jumătatea acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels