Mai intai a fost interviul din Playboy, o revista mai cunoscuta pentru "iepurasii" sai decat pentru atentia pe care o acorda business-ului. Apoi, a urmat documentul de prezentare a licitatiei, in care sustin ca vor sa schimbe lumea in bine. Si in fine, licitatia, a carei procedura democratica a ridiculizat o multime de bancheri cu vechime, si in urma careia au strans miliarde de dolari. Google este o companie atipica, cu un succes atipic, scrie publicatia Seattle Times.
Toate amanuntele "picante" despre licitatia Google arata cat de dispusa este compania din Mountain View, California, sa isi impinga limitele la maximum. Sa riste cat mai mult, ca sa aiba sanse cat mai mari sa castige. Declaratia care rezulta dintr-o astfel de atitudine nu poate fi decat "Suntem diferiti, si suntem mai buni". Insa daca aruncam o privire asupra istoriei companiei, vom intelege de ce inovatia si neobisnuitul sunt cuvintele de ordine la Google. Si mai mult ca sigur, vom intelege mai bine cum a fost posibil ca o companie care se nastea acum sase ani intr-un camin studentesc, avand drept "parinti" doi proaspat absolventi de universitate, sa ajunga astazi sa valoreze 27 de miliarde de dolari.
Tot timpul, cei doi fondatori ai Google, Sergey Brin si Larry Page (astazi in varsta de 30, respectiv 31 de ani) au avut in comun aceeasi viziune clara asupra a ce vor sa faca: o companie bazata pe un motor de cautare foarte bun. Chiar cel mai bun. Ei au avut tot timpul o convingere imposibil de combatut cu privire la faptul ca ceea ce gandesc este corect. Chiar daca, sau mai ales daca, altii erau de o alta parere. Putem sa-i spunem "factorul Albert Einstein", sau "factorul Bill Gates", insa oricum l-am numi, e clar ca cei doi baieti Google il au din plin.
Aceasta fantastica siguranta de sine i-a ajutat pe Page si pe Brin sa navigheze cu usurinta prin lumea business-ului real, competitiv, insa de cateva ori putea sa le aduca si necazuri. Asa s-a intamplat chiar inainte de inceperea licitatiei publice de luna trecuta, cand in revista Playboy s-a publicat un interviu in care cei doi vorbeau pe larg despre compania lor intr-o perioada in care autoritatile americane cer liniste absoluta, pentru a nu influenta eventualii investitori. Acest lucru, precum si stirea ca fondatorii au impartit angajatilor aproximativ 23 de milioane de actiuni fara a le inregistra, erau cat pe ce sa dea peste cap planurile Google de a intra pe Bursa. Dupa ce compania a mai redus din pretentiile initiale si a fixat pretul pe actiune la 85 de dolari, autoritatile si-au dat acordul pentru finalizarea licitatiei si listarea pe Nasdaq. Aventura publica a Google a inceput, insa oare cine si ce a contribuit de-a lungul anilor pentru ca totul sa ajunga pana aici?
Un student smecher
Increderea in sine i se vedea in toate gesturile, atunci cand a intrat pentru prima oara in campusul Universitatii Stanford, in 1993.
Sergey Brin era cu doi ani mai mic decat ceilalti colegi din programul de master in informatica de la Stanford, considerat unul dintre cele mai bune din toata tara. Brin venise in Statele Unite de la Moscova cu toata familia, pe cand avea 5 ani. A studiat matematica si informatica la Universitatea din Maryland. Cand a venit la Stanford avea 19 ani si era cel mai bun din clasa, scrie Seattle Times.
Si asta se vedea cu ochiul liber. "Cand un student este atat de destept, el o stie, si se foloseste de asta", spune Venky Harinarayan, fost coleg de clasa cu Brin. Si-l aminteste pe Brin ca pe unul dintre cei mai inteligenti oameni care studiau la Stanford in acea vreme. "Si cand esti asa de inteligent, scapi nepedepsit pentru diverse lucruri".
Iar Brin cauta neincetat metode de a demonstra ca are un statut special.
Anand Rajaraman avea "cubul", zona de lucru personala delimitata prin panouri din sala de studiu a universitatii, chiar langa cel al lui Brin. "Cubul" lui Rajaraman era supranumit "Gradina zoologica", probabil pentru ca posesorul nu stralucea la capitolul ordine si curatenie. In 1994, el si-a cumparat un computer pe care a instalat sistemul de operare Microsoft Windows. S-a dus alaturi, la colegul sau Brin, si i-a povestit, foarte mandru, despre noua lui achizitie. Brin i-a replicat ca Windows este "o prostie", apoi s-a dus impreuna cu Rajaraman in apartamentul acestuia si i-a instalat Linux, un sistem de operare open-source de care pe vremea aceea aproape nimeni nu auzise.
"Avea genul acela de incredere in sine aproape prosteasca. El le stia pe toate", spune Rajaraman, care acum activeaza in domeniul fondurilor de investitii.
Nici primele experiente ale lui Brin pe Internet n-au fost tocmai banale. El si-a facut singur un program care vizita in mod constant site-ul Playboy, downloada cele mai noi poze si le adauga automat in screensaver-ul computerului.
"Era spre sfarsitul lui '93, si este primul program care stia sa navigheze pe Internet de care pot sa-mi amintesc", a spus Rajaraman.
Mai tarziu, o colega studenta a protestat impotriva software-ului facut de Brin, iar acesta a trebuit sa renunte la screensaver-ul care "imprumuta" cele mai noi poze Playboy.
"Era intr-un fel cam salbatic", spune profesorul Jeff Ullman. "Nu-i placea sa respecte regulile".
Un inceput sclipitor
In vara lui 1995, Brin a primit ca sarcina sa ii prezinte campusul universitar noului venit Larry Page, pe durata unui weekend. In conformitate cu ceea ce avea sa devina practic politica oficiala a companiei lor, cei doi s-au contrazis pe toate temele posibile.
Si totusi, ii uneau cateva asemanari, printre care visele nebunesti si orgoliile nemasurate. In plus, amandoi absolvisera la universitatea la care tatii lor fusesera profesori.
Page a inceput sa viseze la succes pe la 6 ani, cand a descoperit ca s-a indragostit de computere. Ani mai tarziu, cand ajunsese deja la Universitatea din Michigan, a construit un dispozitiv grafic programabil si o imprimanta cu jet de cerneala folosind piese din jocul de Lego.
Odata ajuns la Stanford, si-a surprins colegii cu ideile lui ce pareau nebunesti. Odata, in 1997, l-a luat de-o parte pe un coleg si i-a spus: "Cea mai tare chestie ar fi comunicatiile prin raze laser. Uite cat de senin e cerul de deasupra golfului. Am putea instala niste generatoare de raze laser pe acoperisuri si sa comunicam..."
Ambitia lui Page l-a surprins pe indrumatorul sau de la Stanford, Hector Garcia-Molina. Page ii tot cerea hard discuri pentru proiectul sau de realizarea a unui software prototip de cautare online. La un moment dat, Page l-a convins sa mearga la magazin si sa cumpere componente mai ieftine, pe care studentul le-a asamblat si si-a facut astfel rost de un spatiu de stocare mai mare.
Molina, uimit, i-a spus: "Dar Larry, ti-ai testat softul prin toata reteaua de la Stanford si chiar mai mult. Prin cate date vrei de fapt sa faci cautari?"
"Ne-am propus sa cautam in tot ceea ce exista", a raspuns Page, formuland ceea ce parea a fi un juramant pentru viitor.
Page a fost cel care a avut primul ideea unui motor de cautare. Si-a inregistrat marca "Pagerank" la Biroul de Licentiere a Tehnologiilor de la Universitatea Stanford si a inceput sa caute sponsori pentru a-si pune in practica ideea de creare a Google. Nimeni nu l-a luat in serios, si in curand a inceput sa se gandeasca la o companie proprie, impreuna cu Brin.
Credeau in proiectul lor atat de tare, si in ei insisi la fel de mult, incat atitudinea lor i-a indepartat pe cativa potentiali investitori. Brian Pinkerton, care lucra pentru Excite, si cei patru fondatori ai Junglee, una din primele companii online, au decis ca baietii Google ieseau prea mult in evidenta ca sa se potriveasca cu companiile lor.
"Erau aroganti", a spus Pinkerton. "Dupa ce stateai de vorba cu ei aveai sentimentul ca ti-au transmis cam asa: " Afacerea voastra e de doi bani, a noastra e geniala'".
In anul care urma, 1999, Amazon.com deja cumpara Junglee. Fondatorii Junglee au luat apoi avionul pana la Palo Alto ca sa le faca o oferta baietilor de la Google. De data asta Brin le-a spus sa dispara, adaugand ca nu sta de vorba cu ei decat daca oferta e de un miliard de dolari sau mai mult, povestesc cei de la Seattle Times.
"Leapsa" cu investitorii
In loc sa bata palma cu o firma mai mare din acelasi domeniu, cei doi tineri au apelat la fondurile de investitii. Au obtinut 25 de milioane de dolari de la doua dintre cele mai importante companii de profil din zona, Kleiner Perkins si Sequoia Capital.
Chiar si in conditia in care se aflau, de companie care traieste doar datorita investitorilor, Page si Brin nu au ezitat sa le dea replica acestora in cateva chestiuni importante. La un moment dat, cei doi au trimis un contract inapoi fara sa il semneze, atragandu-le atentia proprietarilor fondurilor de investitii ca au facut o greseala la calcularea valorilor actiunilor pentru angajatii companiei. Ziarele au relatat ca atunci cand a primit contractul inapoi, Michael Moritz, de la Sequoia Capital, si-a scos ochelarii si a spus: "Am de-a face cu matemagicieni!"
Intr-un interviu acordat publicatiei San Jose Mercury News anul trecut, Page a declarat: "Se pare ca ne-am obisnuit sa incalcam regulile".
Aceasta ambitie, in mod evident, a ramas. Brin si Page au afirmat, tot anul trecut, ca Google ar putea sa valoreze intr-o zi 100 de miliarde de dolari. Deocamdata au atins aproape o treime din aceasta cifra, dupa listarea la bursa din luna august compania fiind evaluata la 27 de miliarde de dolari, adica mai mult decat General Motors si aproape dublu decat Amazon.com.
Iar anul trecut, aflat in Elvetia, Brin a glumit ca dupa ce va incheia toata povestea cu Google, i-ar placea sa construiasca un scanner pentru aeroporturi care sa nu-i lase sa se urce in avion decat pe oamenii interesanti.
Aceasta ambitie este ceea ce "alimenteaza motoarele" Google, conform unor angajati ai companiei citati de Seattle Times. "O parte din reteta noastra secreta este nucleul tot timpul in flacari, care sunt fondatorii", a spus Omid Kordestani, primul director angajat de Google in 1999.
Dezvoltare fulgeratoare
Intr-o dimineata de marti, era 21 ianuarie, pe site-ul Google a aparut un anunt: "Nou! Imbunatateste-ti experienta de cautare pe Internet. Fa un tur al noilor optiuni Google." Reclama se referea la introducerea catorva functii suplimentare, care faceau cautarea mai eficienta. Insa a stat pe site doar 14 zile, dupa care a disparut.
La o privire normala, sa tii un anunt propriu pe site-ul tau doar doua saptamani, dupa care sa-l stergi, ar putea parea cel putin ciudat. Totusi, erau doar cateva fraze, iar scopul lor era sa atraga cat mai multi oameni sa foloseasca niste servicii noi, la care ai muncit totusi destul de mult.
Insa inginerii de la Google nu au acest gen de gandire normala, scrie publicatia FastCompany intr-un reportaj realizat din interiorul companiei. Incercati sa va imaginati pentru cateva secunde ca sunteti un inginer care lucreaza pentru Google. Ei bine, atunci inseamna ca n-aveti deloc o gandire rezonabila; va ganditi la cele mai ciudate lucruri. Spre exemplu, stiti foarte bine ca cele trei fraze din reclama despre care vorbeam mai sus ocupa cam 120 de bytes de memorie, suficient cat sa incetineasca incarcarea paginii cu un timp intre 20 si 50 de milisecunde. Multiplicat cu milioane de cautari directionate catre pagina Google in fiecare minut, acesti 120 de bytes cauzeaza un deranj semnificativ celor cateva mii de servere ale companiei.
Asa se gandeste la Google. Google e formata din cateva mii de "tocilari", scrie FastCompany. Tocilarii sunt diferiti de noi, ceilalti, asa ca ei au format un tip diferit de companie. Google este compania din visurile lor, devenita realitate. Intamplator, este si una dintre cele mai bine conduse organizatii din domeniul tehnologiei, din istorie.
Google este permanent in cautarea perfectiunii. Cautarea trebuie sa fie rapida, mai rapida, si mai rapida. Acum patru ani, dupa o cautare online trebuia sa asteptati rezultatele aproximativ 3 secunde. Acum, timpul a scazut la 0,2 secunde. Si din moment ce 0,2 inseamna mai mult ca zero, inseamna ca tot nu e suficient de rapid. Asa gandesc cei de la Google.
In reportajul realizat la Google, FastCompany scrie ca atmosfera de lucru de acolo pare bizara la inceput. Nimic din agitatia haotica a marilor companii, fara sedinte de lunga durata in care toata lumea pierde timpul, nimic din respectul amestecat cu teama al angajatului fata de sef. De fapt, acolo nu prea sunt sefi, angajatii fiind organizati pe echipe de lucru care dezvolta propriile proiecte, isi fixeaza singuri deadline-uri si urmaresc ca produsul sa fie cat mai bun. In echipe, fiecare membru este lider pentru un timp, schimbandu-se apoi prin rotatie. Numarul managerilor este mult redus, spun cei doi fondatori in interviul acordat Playboy in august 2004.
"Vrem o structura subtire, simpla. Ar putea sa fie prea subtire", a spus Larry Page pentru Playboy. Dezavantajul este ca oamenii nu primesc intotdeauna toata atentia de care ar putea sa aiba nevoie. Dar e si un avantaj. Toti suntem in legatura unii cu altii intr-un mod mult mai direct, si muncim mai mult din cauza asta."
Fragmentul in care Page si Brin vorbesc cu redactorii Playboy despre structura managementului de la Google nu a fost inclus in interviul publicat in revista, din motive de spatiu. Insa datorita controversei provocate de aparitia interviului inaintea licitatiei publice, Playboy a hotarat ca este in interesul cititorilor sai sa publice si acest fragment pe site-ul sau.
Page mai povesteste in interviu cum, odata, un inginer a venit la el si i-a spus: "Stii, eu de fapt nu lucrez la ceea ce tu crezi ca lucrez." I-a explicat apoi ca munca sa a evoluat inspre alt proiect, mult mai relevant si mai important, dar ca nu exista nici o categorie in baza de date a companiei unde sa fie inregistrata si sa-i fie urmarita evolutia. "Si de ce nu creezi tu o alta categorie?", l-a intrebat Page. "Pot sa fac asta?", a zis el. "Da, cine altcineva vrei sa o faca?" i-a raspuns Page. El a explicat pentru Playboy ca Google are un sistem prin care inginerii pot sa modifice sistemul informatic pentru a schimba proiectele de care sunt responsabili. "Altcineva ar putea spune hei, stai putin, nu vreau ca angajatii mei sa poata sa faca asta. Dar eu cred ca n-ai decat doua variante: poti sa incerci sa-i controlezi pe oameni, sau poti sa incerci sa ai un sistem care reprezinta realitatea. Si cred ca e mult mai important sa stii exact care este realitatea decat sa incerci sa tii oamenii sub control strict."
Page a descris si un alt sistem, care poate parea desprins din fictiune insa la Google chiar functioneaza. In fiecare saptamana, toti angajatii primesc un e-mail automat in care sunt rugati sa descrie cu ce s-au ocupat la locul de munca in acea saptamana. Toata lumea raspunde, iar un software compileaza toate raspunsurile. Chiar acum am putea vedea o lista cu ce face fiecare om de la Google. E un sistem foarte puternic, si aceste sisteme devin tot mai importante pe masura ce compania noastra creste".
Actiunile sunt pe Nasdaq, acum ce urmeaza?
Google a devenit o companie publica catre finalul lunii august, cand a colectat 1,7 miliarde de dolari din oferta de actiuni si a inceput sa fie listata la bursa americana Nasdaq, incepand de la pretul de 85 de dolari/actiune.
Insa oficialii Google au declarat ca nu intentioneaza sa faca predictii si estimari trimestriale ale rezultatelor financiare: "Daca cifrele sunt grase cand ajung la sediul companiei, o sa fie grase si cand ajung la voi", se spune, plastic, in prospectul adresat investitorilor. Google isi permite sa vorbeasca in metafore: analisti citati de presa internationala spun ca profiturile pe trimestrul trei vor fi de 36 de centi pe actiune, iar veniturile de 724 milioane de dolari, in timp ce profiturile pe ultimul trimestru al anului se vor ridica la 42 de centi pe actiune, iar veniturile la 786 milioane de dolari.
Totusi, Google nu vrea sa se streseze cu estimari.
"Desi poate ca vom face publice intentiile noastre pe termen lung, nu ne-am propus sa facem predictii financiare in sensul traditional", se spune intr-un comunicat al companiei. "O echipa de manageri care isi bate capul cu proiecte pe termen scurt este la fel de ineficienta precum cineva care vrea sa slabeasca si se urca pe cantar la fiecare jumatate de ora".
Un motto pentru istorie
Motto-ul celebru al Google - "Do No Evil" (n.r. "Nu face rau") - este tipic pentru fondatorii sai, Page si Brin, scrie Seattle Times. Este un slogan cinstit, o expresie a dorintei lor de a "face bine" - prin gesturi caritabile, prin organizarea unei licitatii democratice, care a permis micilor investitori sa ajunga la actiuni fara a mai fi presati de firmele agreate de banci, prin faptul ca accepta pe site reclame la vin dar nu si la lichioruri tari. Insa o astfel de atitudine implica in acelasi timp faptul ca ei, cei de la Google, sunt cei care stiu ce e bine si ce nu. "Se pun singuri pe un piedestal mai inalt", este de parere Danny Sullivan, editor la publicatia Search Engine Watch.
Acum ca au ajuns in "groapa cu lei" a bursei Nasdaq, Google are de infruntat cea mai mare incercare a istoriei sale.
"Listarea la bursa aduce mai multa claritate, mai multa viziune si mai multa vizibilitate in ochii altora", a spus Louis Monier, fondator al motorului de cautare candva numarul unu, AltaVista, despre Larry Page si Sergey Brin.
"Insa Google umbla cu o piatra de gat: nu poti sa fii stapanul cautarii online pentru totdeauna. Ce se intampla daca apar alti doi baieti si strica toata ordinea? Ce se intampla daca au si ei o ambitie nemasurata si vor sa faca un miliard?"
mihai.musatoiu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
