Business Hi-Tech

IDC: Piaţa mondială de smartphone-uri a crescut cu 7,8% în primul trimestru al anului 2024. Samsung a revenit liderul pieţei. Livrările Apple au scăzut cu 10%

IDC: Piaţa mondială de smartphone-uri a crescut cu 7,8%...

Autor: Adrian Seceleanu

15.04.2024, 23:46 37

Livrările globale de smartphone-uri au crescut cu 7,8% de la an la an, ajungând la 289,4 milioane de unităţi în primul trimestru al anului 2024 (1Q24), potrivit datelor preliminare ale studiului Worldwide Quarterly Mobile Phone Tracker al companiei de analiză International Data Corporation (IDC). „ Deşi industria nu este complet ieşită din impas, deoarece provocările macroeconomice se menţin pe multe pieţe, acesta este al treilea trimestru consecutiv de creştere a livrărilor, un indicator puternic al faptului că redresarea este în plină desfăşurare”, conform IDC.

"Aşa cum era de aşteptat, redresarea pieţei smartphone-urilor continuă, optimismul pieţei crescând încet-încet în rândul mărcilor de top", a declarat Ryan Reith, vicepreşedinte în cadrul IDC Worldwide Mobility and Consumer Device Trackers. "În timp ce Apple a reuşit să acapareze primul loc la sfârşitul anului 2023, Samsung a reuşit să se reafirme cu succes ca principal furnizor de smartphone-uri în primul trimestru. În timp ce IDC se aşteaptă ca aceste două companii să îşi menţină poziţia pe segmentul de vârf al pieţei, revenirea Huawei în China, precum şi câştigurile notabile ale Xiaomi, Transsion, OPPO/OnePlus şi vivo vor determina probabil ambele OEM-uri să caute zone de extindere şi diversificare. Pe măsură ce redresarea continuă, este probabil să vedem companiile de top câştigând cotă de piaţă, în timp ce mărcile mai mici se vor lupta pentru poziţionare."

"În primul rând, continuăm să observăm o creştere a valorii şi a preţurilor medii de vânzare (ASP), deoarece consumatorii optează pentru dispozitive mai scumpe, ştiind că vor păstra dispozitivele mai mult timp. În al doilea rând, se observă o schimbare de putere în rândul primelor 5 companii, care probabil va continua pe măsură ce jucătorii de pe piaţă îşi ajustează strategiile într-o lume post-recuperare. Xiaomi revine în forţă după scăderile mari înregistrate în ultimii doi ani, iar Transsion (un jucător din China – n. red.) devine o prezenţă stabilă în top 5, cu o creştere agresivă pe pieţele internaţionale. În schimb, în timp ce jucătorii din top 2 au înregistrat amândoi o creştere negativă în primul trimestru, se pare că Samsung se află pe o poziţie mai puternică în general decât în ultimele trimestre."
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO