Business Hi-Tech

IFA Berlin: televizoarele si aparatele de radio incep sa se comporte precum computerele personale

IFA Berlin: televizoarele si aparatele de radio incep sa se comporte precum computerele personale

Click pentru imaginea marita

02.09.2008, 20:27 91

Electronicele de consum banale, precum televizoarele sau aparatele de radio, incep sa imprumute din functiile computerelor traditionale, fiind capabile sa se conecteze la internet si sa preia astfel continut media online, primind inclusiv o adresa IP proprie.
De asemenea, televizoarele plate de ultima generatie integreaza componente specifice calculatoarelor, cum sunt porturile USB, pentru transferul eficient al fotografiilor sau al materialelor video.
Aceasta este una dintre tendintele reliefate de cel mai mare targ de electronice de consum, IFA (Internationale Funkausstellung), care se desfasoara in perioada 29 august - 3 septembrie in capitala Germaniei.
Astfel de concepte nu sunt tocmai noi, dar abia acum devin cu adevarat comerciale, in sensul ca trec de la stadiul de experiment la productia de masa.
Samsung Electronics a prezentat de pilda noi televizoare ai caror utilizatori au ocazia sa citeasca stiri, cotatii bursiere si informatii meteo pe un scroll care curge in timpul emisiunilor TV, iar compania elvetiana Logitech a introdus aparate de radio care receptioneaza exclusiv posturi cu transmisie pe internet.
La randul sau, LG Electronics a venit cu un laptop ultraportabil capabil sa se conecteze la internet prin 3G si Wi-Fi.
Un asemenea mix intre emisiuni televizate si informatii furnizate pe internet (IPTV), la care se adauga uneori telefonia, se afla de ani buni in oferta furnizorilor de internet din tarile dezvoltate, iar marii producatori de software s-au intrecut in a oferi platforme special concepute.
Numai ca raspandirea IPTV este ingreunata de necesitatea unor investitii majore in infrastructura care sa ofere o latime de banda suficienta pentru a furniza astfel de servicii.
Pentru a functiona cat mai eficient pe o astfel de piata in care electronicele devin capabile sa preia continut multimedia de pe web, producatorii trebuie sa incheie parteneriate cu furnizorii de continut si servicii online.
In acest an, la editia IFA cu numarul 48, producatorii de electronice vin cu o abordare noua, mai simpla si mai transanta - oricine are o conexiune de internet acasa poate beneficia de continut pe care il ofera Web-ul si il poate "consuma" pe televizor, fara sa se mai aboneze la serviciile specializate ale providerilor de IPTV. O multime de probleme tehnice si de investitii sunt rezolvate prin acest artificiu care transforma electronice banale in computere.
Spre exemplu, noile televizoare Samsung din Seria 7 Full HD (LCD-uri si plasme) pot fi conectate la internet fie prin cablul clasic UTP, fie wireless, neavand nevoie de o conexiune speciala fata de cele uzuale, specifice unui computer obisnuit.
Pentru a lansa astfel de produse, producatorul coreean a incheiat parteneriate cu Yahoo! pentru furnizarea de continut si cu Intel pentru cipurile necesare.
Parteneriatul intre Samsung si portalul Yahoo! presupune furnizarea de continut informativ din diferite surse selectate.
Deocamdata Samsung planuieste sa foloseasca serviciul, denumit InfoLive, in cazul Seriei 7, in tari din Europa, in Canada, Australia si Singapore, pana la sfarsitul anului 2008.
Nici banalul aparat de radio nu a scapat de o conexiune la internet. Producatorul Logitech a lansat Squeezebox Boom all-in-one, un sistem audio care se conecteaza la internet si receptioneaza posturi de radio sau servicii de muzica, prin parteneriate cu Last.FM, Pandora, Sirius. Spre deosebire de produse similare aparute pana acum, Squeezebox Boom are un sistem de redare a sunetului mai avansat.
Produsul poate prelua de pe internet playlist-urile create de utilizatori si se poate conecta cu celelalte sisteme audio din casa carora le transmite muzica sau podcast-uri. Sistemul audio va fi disponibil incepand de luna aceasta, la un pret de aproximativ 280 de euro.
LG Electronics a lansat la IFA un player Blu-ray disc (BD300) care se poate conecta la internet, pentru a descarca secvente video, subtitrari, precum si jocuri interactive multi-player. De asemenea, aparatul are un port USB la care se poate conecta un stick de memorie. Unitatea este compatibila cu fisiere MPEG4, JPEG, MP3 si WMA. BD300 va fi disponibil in Europa incepand cu luna octombrie 2008.

Alte produse lansate la IFA 2008

Fujitsu Siemens Computers a prezentat noul AMILO Mini, notebook din categoria consumer, cu greutatea sub un kilogram, ecran de 9,9 inchi (25 cm) si cu carcase detasabile in diferite culori. Vine cu conexiuni wireless
(Wi-Fi si, optional, slot pentru carduri 3G). Soseste in magazine in octombrie.

LG Electronics a lansat notebook-ul X110, cu 3G incorporat, de greutate redusa (1,1 kg), specializat in telecomunicatii. X110 se mai poate conecta la internet prin Wi-Fi sau Ethernet si are un hard disc de 80GB.

Sony a lansat televizorul Bravia ZX1, cu o diagonala de 101 cm si cu o grosime de doar 9,9 mm. Este considerat cel mai subtire televizor din lume cu o asemenea diagonala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO