Business Hi-Tech

Nokia Siemens Networks ar putea desfiinţa 8.500 de locuri de muncă

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Marius Oncu

07.08.2013, 21:46 588

Producătorul de echipamente de telecomunicaţii Nokia Siemens Networks analizează desfiinţarea a 8.500 de locuri de muncă, 17% din forţa de muncă totală, de 50.500 angajaţi, pentru a susţine profitabilitatea în contextul declinului vânzărilor, au declarat surse apropiate situaţiei, pentru Bloomberg.

Nokia a convenit în iulie cu grupul Siemens să preia participaţia acestuia la compania mixtă Nokia Siemens pentru 1,7 miliarde de euro. Un scenariu discutat de conducerea Nokia Siemens prevede reducerea numărului de angajaţi la 42.000 până în 2014, prin vânzarea şi închiderea de fabrici, precum şi prin externalizarea unor operaţiuni de producţie, au afirmat sursele citate.

Până în prezent nu a fost luată nicio decizie finală, iar un viitor plan va necesita acordul Nokia, notează Bloomberg. Nokia Siemens a desfiinţat deja 20.000 de posturi în ultimii doi ani.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.08.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO