Business Hi-Tech

Yaroslav Lyubinets, SoftServe – companie ucraineană de IT cu peste 12.000 de angajaţi la nivel mondial: Am investit deja câteva milioane de dolari în centrul nostru din România şi continuăm să investim. Acum avem 100 de angajaţi pe plan local, la un an de la intrarea pe piaţă

Yaroslav Lyubinets, cofondator şi preşedinte al consiliului de administraţie al SoftServe: De obicei, în primul an de funcţionare al unui business nou nu ne aşteptăm ca acesta să acopere ponderi substanţiale din totalul afacerilor. Este o perioadă de investiţii şi de setarea corectă a fundaţiei. Odata ce ai această fundaţie setată corect, creşterea va urma.

Yaroslav Lyubinets, cofondator şi preşedinte al consiliului de administraţie al SoftServe: De obicei, în primul an de funcţionare al unui business nou nu ne aşteptăm ca acesta să acopere ponderi substanţiale din totalul afacerilor. Este o perioadă de investiţii şi de setarea corectă a fundaţiei. Odata ce ai această fundaţie setată corect, creşterea va urma.

Autor: Ioana Nita

14.08.2023, 11:00 3453

♦ Ţinta companiei este ca la finalul acestui an să ajungă la circa 150-200 de angajaţi pe plan local, obiectivul pe termen mai lung fiind de a creşte echipa până la peste 500 sau chiar 1.000 de angajaţi ♦ Centrul SoftServe din România este dedicat clienţilor din Europa şi Orientul Mijlociu.

Compania ucraineană SoftServe, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii IT în regim outsourcing din Europa Centrală şi de Est, cu peste 12.000 de angajaţi la nivel mondial, a investit câteva milioane de dolari în centrul său de dezvoltare din România, deschis la Bucureşti în urmă cu un an, unde lucrează în prezent 100 de persoane. Având aproape 60 de birouri în 14 ţări, ucrainenii de la SoftServe au ales să se extindă şi în România pentru a putea deservi mai bine clienţii din Europa şi din Orientul Mijlociu. Echipa SoftServe din România lucrează acum pentru companii din retail, producţie şi domeniul financiar, inclusiv companii din lista Fortune 500.

„Am investit deja câteva milioane de dolari în centrul de dezvoltare din România şi continuăm să investim. Avem o strategie de creştere sustenabilă a centrului SoftServe din România. Am sărbătorit recent primul an al centrului de dezvoltare din România, iar acum ne pregătim să deschidem şi primul birou dedicat - în septembrie echipa se va muta într-un spaţiu mai mare situat în centrul Bucureştiului. În prezent, în biroul nostru din Bucureşti lucrează peste 100 de specialişti, iar numărul lor este în continuă creştere. Până la sfârşitul acestui an şi începutul anului viitor, plănuim să ajungem la 150-200 de angajaţi. Vorbind de planuri pe termen mai lung, plănuim să creştem la peste 500 şi poate chiar până la 1.000 de angajaţi - acest lucru va fi influenţat de situaţia economică actuală, aşa că vom vedea“, a declarat pentru ZF Yaroslav Lyubinets, cofondator şi preşedinte al consiliului de administraţie SoftServe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO