♦ „În următorii ani vor fi implementaţi din ce în ce mai mulţi roboţi pentru că suntem oarecum forţaţi, având în vedere că mâna de lucru este din ce în ce mai scumpă, iar în acelaşi timp roboţii o să devină din ce în ce mai ieftini“ ♦ „Statele Unite ale Americii dau ora exactă în industria de robotică“ ♦ Adapta Robotics se află în proces de a ridica prima finanţare.
Dezvoltarea accelerată a industriei de IT&C şi a noilor tehnologii au dus la creşterea pieţei de robotică, atât la nivel internaţional, cât şi naţional, iar în următorii ani piaţa de profil se va dubla, a spus Mihai Crăciunescu, CEO al Adapta Robotics - companie specializată în designul şi producţia de roboţi nonindustriali pentru automatizarea sarcinilor şi activităţilor repetitive şi cadru didactic la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
„Am văzut o tendinţă de dublare a pieţei de robotică din România. În prezent, probabil că piaţa de robotică din România valorează în jur de câteva zeci de milioane de euro, dar e foarte greu să facem o evaluare a pieţei de profil“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Mihai Crăciunescu.
El a adăugat că în următorii ani vor fi implementaţi din ce în ce mai mulţi roboţi pentru că suntem oarecum forţaţi, având în vedere că mâna de lucru care este din ce în ce mai scumpă, iar în acelaşi timp roboţii o să devină din ce în ce mai ieftini.
„În urma evoluţiei tehnologiei şi a AI-ului putem să vedem astfel de roboţi în zone în care nu suntem obişnuiţi să îi vedem. Şi deşi pare că am avansat destul de mult, suntem încă la început şi abia acum începem să zgâriem gheaţa. Companiile sunt cumva forţate să adopte aceste soluţii robotizate. Îmi aduc aminte discuţiile dinainte de COVID-19, în care oamenii spuneau că robotul e interesant, e ce trebuie dar pot să fac această testare cu oameni, prin urmare nu era acea nevoie. Dar după pandemie lucrurile au început să se schimbe şi antreprenorii au început să fie mai deschişi la a experimenta roboţi şi au început să accepte că un robot poate să facă acelaşi task pe care îl face un om, la fel de bine sau chiar mai bine.“
În prezent, Adapta Robotics are în portofoliu două produse: MATT - robotul care este folosit la automatizarea interacţiunii cu dispozitivele care au ecran tactil şi/sau butoane - şi ERIS - robotul destinat industriei de retail, care automatizează identificarea lipsei stocurilor şi previne erorile de preţ la raft. Iar planurile pentru anul în curs ale Adapta Robotics vizează producţia la scară largă a robotului pentru retail ERIS.
„Marea majoritate a clienţilor din portofoliul nostru sunt din America şi Europa de Vest, lucrăm cu companii foarte mari. Mulţi dintre clienţii noştri cumpără un număr limitat de roboţi la început, îi testează şi decid să investească mai departe“, a adăugat CEO-ul Adapta Robotics.
De asemenea, oportunităţi de dezvoltare pentru industria de robotică sunt în diverse domenii şi sectoare care includ activităţi repetitive, spre exemplu în zona de consumer - utilizator final, a mai spus Mihai Crăciunescu. El a menţionat că Adapta Robotics se află în proces de a ridica prima finanţare.
„Potenţial mare este oriunde este un proces repetitiv, dar trebuie să existe un echilibru între automatizare şi costuri. La nivel de societate, simt că încă nu este pregătită sau încă nu vede impactul tehnologiei asupra vieţii de zi cu zi şi sunt de părere că există mici lucruri care pot fi îmbunătăţite în viaţa fiecăruia dintre noi astfel încât să începem să beneficiem de avantajele pe care le putem avea. Spre exemplu, cum ar fi să avem anumite lucruri smart prin casă - să udăm plantele, să aprindem/stingem lumina prin voce, să pornim aerul condiţionat la fel.“
Ce a mai spus Mihai Crăciunescu la ZF Live
Statele Unite ale Americii dau ora exactă în industria aceasta de robotică. Sunt evenimente specializate, acolo te duci şi găseşti tot felul de roboţi specializaţi, soluţii robotizate cu aplicaţii în diverse industrii.
Legat de AI (Artificial intelligence), consider că evoluţia AI-ului este un şoc şi pentru noi, cei din industrie. Lumea nu este pregătită şi aici mă refer la ChatGPT şi la alte sisteme similare. Simt că societatea nu este pregătită. Tehnologia a ajuns deja într-un punct în care poate să facă mult bine şi poate să ajute în multe aspecte, dar simt şi văd în fiecare zi că săcietatea nu este pregătită pentru a adopta ultimele tehnologii. Progresul făcut de ChatGPT poate să aibă impact asupra lumii robotice şi practic orice progres făcut de orice tehnologie poate să aibă un efect asupra celorlalte tehnologii şi soluţii.
Pentru a dezvolta un robot personalizat, în primul rând trebuie definite procesele care pot să fie automatizate relativ uşor sau zonele care produc cel mai mare cost şi de aici putem avea discuţii cu oameni specializaţi.
Noi, Europa, suntem în urmă faţă de alte ţări. Spre exemplu în China, când am fost la concursuri aveau roboţi care te primeau la recepţie la hotel, aveau roboţi care îţi aduceau mâncarea în cameră. Iar asta în 2017 - 2018. Lucrurile se întâmplă, dar în Europa dintr-un motiv sau altul nu avem acelaşi nivel de adopţie al acestor roboţi cum este în alte ţări.
Pentru a dezvolta un robot personalizat, în primul rând trebuie definite procesele care pot să fie automatizate relativ uşor sau zonele care produc cel mai mare cost şi de aici putem avea discuţii cu oameni specializaţi.