Business Internaţional

Americanii văd Europa cu ochi buni: indicii de pe Wall Street au crescut puternic

 Americanii văd Europa cu ochi buni: indicii de pe Wall Street au crescut puternic

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

11.10.2011, 09:59 862

Bursa de la New York a închis luni în creştere cu 3%, continuând trendul ascendent de săptămâna trecută, datorită angajamentului liderilor din Germania şi Franţa de a sprijini băncile, care a întărit speranţele privind rezolvarea crizei datoriilor de stat din zona euro, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în urcare cu 2,97%, iar S&P 500 a avansat cu 3,41%, în timp ce Nasdaq Composite a crescut cu 3,5%.

Indicele S&P 500 a depăşit un prag tehnic pozitiv pentru prima dată din iulie şi a revenit cu circa 11% de la minimul atins marţea trecută.

Acţiunile financiare, cele mai afectate de corecţia din ultimele două luni, au urcat puternic luni. Indicele bancar KBW al bursei de la New York a crescut cu 5,3%, în timp ce acţiunile JPMorgan Chase şi Bank of America au avansat cu 4%, respectiv 4,9%.

Şedinţa a fost marcată însă de un un rulaj redus, care reduce şansele unui trend ascendent pe termen lung. Avansul a fost alimentat de acoperirea poziţiilor scurte şi de încercarea investitorilor care au rămas până acum mai pesimişti de a prinde din urmă creşterea din ultimele zile.

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, au promis duminică un program complet de rezolvare a crizei datoriilor de stat din zona euro, care ar trebui prezentat înainte de summit-ul G20 din 3-4 noiembrie de la Cannes.

Sezonul de raportare a rezultatelor financiare pe trimestrul al treilea va începe marţi în SUA cu Alcoa, cel mai mare producător american de aluminiu.

Intervenţia guvernelor din Belgia, Franţa şi Luxembourg pentru salvarea băncii Dexia de la faliment a fost întâmpinată cu optimism de investitorii de pe Wall Street, care au primit decizia ca pe un semnal că problemele zonei euro vor fi în curând rezolvate, iar statele UE nu vor permite prăbuşirea grupurilor financiare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO