• Leu / EUR5.3370
  • Leu / GBP6.3193
  • Leu / USD4.7748
Business Internaţional

Atos, odinioară campionul tech al Franţei cu o valoare de 15 mld. dolari, are nevoie de ajutorul statului după ce a adăugat în neştire achiziţii după achiziţii. Şi alţi campioni tech europeni s-au extins aşa. Cel al Ungariei a fost ajutat de la bun început de stat

Atos, odinioară campionul tech al Franţei cu o valoare...

Autor: Catalina Apostoiu

10.04.2024, 21:48 1104

Dispunând de lichidităţi din plin şi cu o valoare de piaţă de 15 miliarde de dolari în 2017, Atos părea să lan­seze oferte de achiziţie pentru orice. Printr-o serie de achiziţii majore, compania franceză părea pe cale să devină un rar campion tech euro­pean, scrie Bloomberg.

Actualul comisar european Thierry Breton, care conducea Atos la acea vreme, se lăuda cu bilanţul solid şi cu modul în care a reuşit să încheie toate fuziunile şi achiziţiile respective fără a acumula datorii.

Apoi, tot ce putea merge prost a mers. Breton a intrat în politică, in­ves­titorii au început să pună sub sem­nul întrebării setea neostoită de achi­zi­ţii a Atos, iar auditorii au des­cope­rit erori în contabilitatea com­paniilor americane achiziţionate.

Te-ar putea interesa și:

Schimbarea frecventă a directo­ri­lor executivi a evidenţiat situaţia pre­cară a grupului. Acum, Atos, compania care fur­nizea­ză servicii de securitate ciber­netică pentru Jocurile Olimpice şi super­com­pu­tere pentru arsenalul nu­clear al Franţei, are da­torii de aproa­pe 5 mi­liarde de euro. Din cauza acestei crize a datoriilor, compania a fost forţată să acorde guvernului francez o acţiune de aur cu drept de vot decisiv pentru cele mai strategice active ale sale în schimbul unei finanţări.

Înţelegerea este o pată neagră pentru preşedintele francez Emma­nuel Macron care ar vrea ca Parisul să fie perceput la nivel internaţional drept Silicon Valley al Europei. Gu­vernul a fost obligat să intervină din motive de siguranţă naţională, având în vedere rolul-cheie al companiei ca furnizor de servicii IT pentru sectoa­rele nuclear şi al apărării din Franţa, cât şi pentru Jocurile Olimpice din Paris din această vară.

Atos are acum o valoare de 226 milioane de euro, în scădere cu aproximativ 98% de la vârful din 2017. Acţiunile i-au scăzut după ce a avertizat că are nevoie să-şi înjumătăţească datoriile şi a declarat că un acord de evitare a falimentului va genera o „diluare semnificativă“ a participaţiilor acţionarilor.

Acţiunea de aur a guvernului a venit cu un preţ de doar 50 milioane de euro, în timp ce Atos a mai reuşit să strângă finanţare de 400 milioane de euro de la un grup de bănci şi deţinători de acţiuni.

 

Atos a întâmpinat o serie de probleme spectaculoase şi adesea bizare, determinându-i pe unii insideri şi observatori să sugereze o campanie de destabilizare şi făcând compania o ţintă a short-sellerilor.

Criticii spun că creşterea rapidă a companiei prin achiziţii a lăsat-o pe aceasta cu un amalgam de companii separate care nu au reuşit să se adapteze la schimbările din industria IT.

În Ungaria, compania tech 4iG s-a extins de asemenea pe baza unor achiziţii numeroase susţinute de stat. 4iG, o companie de suflet a premierului maghiar Viktor Orban, s-a transfromat prin achiziţii în Ungaria şi străinătate finanţate cu ajutorul statului şi prin contracte cu statul dintr-o firmă obscureă într-un colos cu operaţiuni strategice în industria telecom, a sateliţilor şi de apărare.

Şi Polonia are un campion tech, Asseco, care s-a extins prin achiziţii şi are contracte cu statul.

Din Germania, campionul tech SAP are probleme cu legea, fiind nevoit să plătească la începutul acestui an 220 milioane $ pentru a scăpa de acuzaţii de corupţie, potrivit BBC.

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3370
Diferență: -0,0056
Ieri: 5.3370
Azi: 4.7748
Diferență: 0,0713
Ieri: 4.7748
Azi: 6.3193
Diferență: 0,0522
Ieri: 6.3193