Business Internaţional

Austria, una dintre cele mai sigure ţări din lume pentru plasamente financiare, bagă spaima în creditorii din Europa

Austria, una dintre cele mai sigure ţări din lume pentru plasamente financiare, bagă spaima în creditorii din Europa

Foto Shutterstock

Autor: Andra Oprescu

26.06.2014, 20:18 2939

Planul guvernului austriac de a for­ţa creditorii să suporte pierderi pentru sal­varea băncii Hypo Alpe Adria, deşi acti­vele lor sunt garan­ta­te de stat, ar putea fi doar pri­mele note ale unui cân­tec care se va auzi în mai multe state euro­pe­ne în condiţiile în care Europa este de­parte de a-şi fi rezolvat o pro­ble­mă majoră, dato­riile mari.

Planurile anunţate în această lună de guvernul cen­tral al Aus­triei de a re­duce dato­riile Hypo Alpe Adria, o instituţie fi­nanciară de nivel mediu din regiunea Carintia, prin obligarea creditorilor să suporte pier­deri nu au atras foarte mult atenţia la nivel inter­na­ţional, dar ar putea avea efecte din­colo de graniţele Austriei. Acest stat oferă un exemplu - sau o avertizare – al mo­dului în care Europa urmează să re­zol­ve problema supraîn­datorării, care con­tinuă să întunece perspectivele de creş­tere economică, scrie Financial Times. Pentru a nu fi nevoită să împo­vă­re­ze plă­titorii de taxe, Viena lucrează la o lege care să îi permită să „desfiinţeze“ obliga­ţiuni subordonate de 890 de mi­lioane de euro care au fost garantate de regiunea Carintia. Chiar dacă Michael Spindel­eg­ger, ministrul austriac de finanţe, a încercat să mi­ni­mizeze implicaţiile aces­tei decizii în afara Aus­­triei, investitorii în băn­­cile mai slabe din Eu­ro­pa au fost averti­zaţi: ei ar putea fi în pri­ma linie a frontului în ur­mătorul caz de „bail-in“ bancar.

Factorii de decizie din Europa au recu­nos­cut de mult timp problema datoriilor suve­rane. Lansarea monedei euro în 1999 a încurajat împrumuturile ires­pon­­sabile, în special în ţări periferice ale Uniunii Europene, cum ar fi Gre­cia, Irlanda şi Spania.

După ce criza din zona euro a ex­plo­dat în 2010, ideea de a impune pier­deri creditorilor a fost respinsă hotărât.

Unul dintre motive a fost mândria. Jean-Claude Trichet, preşedintele de atunci al Băncii Centrale Europene, vedea bonitatea imaculată ca o condiţie care stă la baza unei economii europene dezvoltate. Un al doilea motiv a fost teama de contagiune şi protejarea sistemului bancar al Uniunii Europene.

Un default prematur al Greciei era privit ca un eveniment care ar putea agrava criza financiară, ceea ce a determinat Fondul Monetar Internaţional să îşi modifice regulile astfel încât să continue să sprijine statele în cazul cărora pericolul de propagare a problemelor la nivel internaţional şi de a provoca efecte sistemice era mare, chiar dacă exista pericolul ca datoria acestora să nu fie sustenabilă.

În prezent, imaginea s-a schimbat. Teama de prăbuşirea zonei euro a dispărut şi restructurarea datoriilor Greciei din 2012 a arătat că riscul de contagiune putea fi gestionat.

Când vine vorba de salvarea băncilor, cazul Hypo Austria nu a fost atât de premeditat pe cât ar putea părea. Mai degrabă, autorităţile au mers pe principiul reducerii pe cât posibil a implicării contribuabililor atunci când băncile întâmpină probleme, care este garantat de regulile introduse după criză în Europa.

„Merg în aceeşi direcţie ca şi iniţiativa FMI. Este vorba despre încercarea de a găsi o soluţie mai eficientă atunci când debitorii pierd accesul la pieţele financiare sau sunt în imposibilitatea de a efectua plăţile aferente datoriei“, spune Alistair Wilson, analist de credit la Moody’s.

Abordarea europeană este în ton cu cea din restul lumii, existând o înţelegere globală de a lăsa greul pe seama băncilor considerate „prea mari pentru a da faliment“. Restructurarea datoriilor poate fi o problemă diferită la nivel european. Banca Centrală Europeană este mai puţin dispusă decât băncile centrale din SUA şi Marea Britatnie să folosească metode care duc la inflaţie, cum este relaxarea cantitativă,  pentru a înlătura efectele rămase ale crizei din 2007.

Restructurări mai frecvente ar putea determina investitorii să ceară randamente mai mari. Până acum sunt semne slabe care să sugereze acest lucru. În Europa, ca peste tot, ratele scăzute de dobândă oficiale au obligat investitorii să se îndrepte spre active mai riscante. Dar costurile mai mari de împrumut nu sunt inevitabile dacă se adoptă o abordare mai realistă a problemelor legate de problema datoriilor pentru a întări economiile.

AFACERI DE LA ZERO