Business Internaţional

Austriecii de la Raiffeisen mai cumpara o banca

06.04.2001, 00:00 12



RZB-Austria a semnat acordul preliminar de preluare a bancii Hrvatska Postanska Banka (HPB) din Bosnia Hertegovina.

Acordul se refera la 76% din actiuni, dar se asteapta ca acest procent sa ajunga la 97%. HPB este deja cea de-a doua banca pe care RZB o va cumpara in aceasta tara. In vara trecuta, RZB a achizitionat Market Banka, redenumita apoi Raiffeisenbank Bosnia Hertegovina (RBBH).

"Am fost foarte multumiti de investitia anterioara si am dorit sa ne imbunatatim prezenta si aria de acoperire cat mai curand.

"Suntem de asemenea foarte fericiti ca datorita acordului cu HPB vom putea acoperi mai bine si partea hertegovineana a tarii", a declarat Herbert Stepic, vicepresedinte al RZB. Stepic a subliniat ca cele doua unitati se completeaza si a confirmat ca in anii urmatori acestea vor fuziona.

HPB a fost infiintata in 1994 si are sediul principal in Mostar, detinand 7 sucursale si un numar de 92 de angajati. Banca ofera servicii atat intreprinderilor mici si mijlocii, cat si firmelor mari.

La 30 decembrie 2000, RBBH avea 10 sucursale si mai mult de 200 de angajati. Activul total se ridica la aproximativ 116 milioane euro. RZB-Austria detine 89% din actiuni, iar restul apartine Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

RZB-Austria este institutia centrala a grupului bancar austriac Raiffeisen. RZB are o strategie pe termen lung pentru Europa Centrala si de Est unde este prezenta in zece tari, printre care se numara si Romania, avand peste 200 de unitati operative.

Bilantul total al celor zece banci din reteaua central si est europeana a crescut cu aproximativ 40%, atingand valoarea de 6,8 miliarde euro la sfarsitul lui 2000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels