Business Internaţional

Banca Angliei urca dobanda de referinta pentru a doua oara de la inceputul anului

07.05.2004, 00:00 20



Banca Angliei a decis ieri majorarea ratei de dobanda de referinta cu un sfert de punct procentual, pana la 4,25% - cel mai inalt nivel din ultimii doi ani si jumatate, pentru a tine sub control inflatia in timp ce economia britanica avanseaza, relateaza Bloomberg News.



In acest fel, costul imprumuturilor din Marea Britanie s-a departat si mai mult de dobanda practicata de Rezervele Federale americane si de cea a zonei euro. Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut ieri neschimbata dobanda de referinta, la 2%, actionand astfel in linie cu asteptarile majoritatii analistilor.



Banca Angliei a inceput sa majoreze dobanda in luna noiembrie a anului trecut, cand de la 3,50%, minimul ultimilor 48 de ani, a ajuns la 3,75%. Astfel, Marea Britanie a luat-o inaintea bancilor centrale ale Statelor Unite, Germaniei si Japoniei, fiind prima care a dat semnalul iesirii din recesiunea anilor 2001 si 2002.



"Tendinta de crestere a economiei mondiale s-a mentinut. Veniturile si preturile marfurilor au crescut accentuat. In conditiile utilizarii intr-un grad tot mai mare a capacitatilor de productie, presiunile inflationiste tind sa se amplifice", au declarat oficialii Bancii Angliei.



Mervyn King, guvernatorul bancii, afirmase in luna martie ca banca va majora dobanzile "treptat". Rata somajului inregistrata de Marea Britanie este de 4,8%, cea mai scazuta din Grupul celor Sapte state industrializate (G7). In acelasi timp, consumatorii au acumulat datorii record, de 974 miliarde de lire sterline (1,7 mii de miliarde de dolari). Preturile locuintelor, care s-au triplat din 1995 pana in prezent, au crescut in aprilie cel mai rapid din ultimele opt luni.



"Cresterea gradului de indatorare si a preturilor locuintelor arata ca exista o amenintare la adresa stabilitatii economiei pe termen mediu", spune Andrew Clare, economist la Legal & General. "Banca centrala este foarte ingrijorata de evolutia viitoare a inflatiei", a adaugat Clare. Inflatia, in prezent de 1,1%, va depasi tinta stabilita de banca centrala de 2% in urmatorii doi ani.



Pietele futures sugereaza deja ca pana la sfarsitul anului va mai avea loc cel putin o majorare de dobanda. Astfel, contractul futures pe dobanda la 3 luni, cu scadenta in decembrie, indica ieri o dobanda de 4,96%.



"Intreaga lume trebuie sa paraseasca actualele niveluri neutre ale dobanzilor, iar Marea Britanie trebuie sa conduca plutonul", spune Richard Dingwall-Smith, economist sef la Scottish Widows Investment Partnership. "Cred ca vom fi martorii unor alte cateva majorari".





Inca o luna de stationare



Datorita noilor semne care indica redresarea economiei zonei euro, dar si a cresterii pretului petrolului, care a stimulat inflatia, BCE nu a majorat nici de aceasta data dobanda, care a ramas, pentru a 11-a luna consecutiva, la minimul ultimilor 60 de ani.



Avansul din aprilie al increderii in mediul de afaceri pana la maximul ultimilor trei ani, expansiunea productiei industriale si a sectorului serviciilor, precum si inflatia de 2% au fost factorii care au facut analistii sa renunte la speculatiile privind reducerea dobanzii de referinta. Oficialii BCE au declarat anterior ca o eventuala diminuare a dobanzii nu va ajuta la stimularea consumului, cea mai slaba veriga din economia de 8,5 mii de miliarde de dolari a regiunii.



Pe piata new-yorkeza, euro s-a depreciat fata de dolar, de la 1,2176 dolari la 1,2119 dolari, imediat dupa decizia BCE, care nu a fost nici pe departe o surpriza pentru piete. Moneda unica a castigat in ultima saptamana 1,1% fata de dolar, dupa deprecierea de 2,2% din primul trimestru al anului.
anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels