Business Internaţional

Băncile cer mai puţină austeritate bugetară pentru ieşirea din criză a zonei euro

Autor: Mediafax

09.04.2012, 19:04 162

Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI), reprezentantul a peste 450 de bănci la nivel mondial, a pledat luni pentru mai puţină austeritate bugetară şi resurse europene mai mari, pentru ieşirea din criză a zonei euro, transmite AFP.

"Accentul pus până acum pe austeritatea bugetară, necesar într-o anumită măsură pentru ţările aflate în dificultate pentru a se putea finanţa pe pieţele financiare, este excesiv atunci când este generalizat", se arată într-o scrisoare semestrială de recomandări adresată de IFI statelor membre ale Fondului Monetar Internaţional.

Această austeritate a contribuit deja la o scădere puternică a cererii interne din zona euro, a arătat institutul.

Potrivit organizaţiei, trebuie mers dincolo de strategia unică a disciplinei bugetare, către o reechilibrare bugetară treptată şi diferenţiată între ţări, pentru a evita riscul unei austerităţi excesive.

IFI a reprezentat creditorii privaţi cu care Grecia a negociat reducerea datoriilor cu peste 100 de miliarde de euro, printr-un schimb de obligaţiuni finalizat în proporţie de circa 97% pe 12 martie.
Institutul estimează totodată că resursele alocate de statele zonei euro pentru prevenirea unei noi crize sunt insuficiente.

"Credem că este necesară o creştere importantă a resurselor Mecanismului European de Stabilitate, în special având în vedere angajamentul actual al zonei euro de a continua să susţină ţările membre care beneficiază de programe de asistenţă financiară până la revenirea acestora pe piaţa financiară", se arată în scrisoare.

Mecanismul European de Stabilitate, care va intra în vigoare în această vară, şi Fondul European de Stabilitate Financiară, care vor funcţiona în paralel timp de un an, vor reuni 800 de miliarde de euro, din care 300 de miliarde de euro au fost deja angajate prin programele de susţinere a Greciei, Irlandei şi Portugaliei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels