Băncile europene au obţinut un câştig financiar de 200-300 miliarde de euro pe an între 2007 şi 2011 de pe urma garanţiilor prezentate de state în timpul crizei că nu vor lăsa să se prăbuşească instituţiile bancare cu importanţă sistemică, potrivit unui studiu realizat la cererea europarlamentarilor dintr-un grup ecologist.
„Aceasta este una dintre gravele disfuncţii scoase în evidenţă de criză şi care nu a fost încă remediată“, a avertizat eurodeputatul belgian Philippe Lamberts, citat de publicaţia franceză La Tribune. Studiul a fost realizat de expertul financiar independent Alexander Kloeck.
Analiza ar putea relua dezbaterile privind rolul statului în salvarea băncilor în condiţiile în care miercuri comisarul european pentru piaţa internă Michel Barnier va prezenta propunerile sale privind separarea activităţilor bancare pentru reglementarea mai bună a sectorului de profil.
În 2010 şi 2011 problema acestor garanţii a agitat clasa politică europeană. Când banca americană de investiţii Lehman Brothers s-a prăbuşit, în 2008, autorităţile au realizat că afacerile anumitor instituţii bancare sunt atât de vaste şi importante încât dacă acestea falimentează, întreaga economie este pusă în pericol. Acestea sunt băncile de tipul „too big to fail“, bănci universale precum BNP Paribas, Deutsche Bank şi UBS, care combină activităţile tradiţionale de administrare a depozitelor cu operaţiuni de tranzacţionare pe pieţe.
„Investitorii sunt convinşi că în caz de criză gravă guvernele vor acţiona pentru a impiedica defaultul băncilor“, a spus Laurence Scialom, specialist pe acest subiect la Universitatea Paris-X - Nanterre. Această asigurare este denumită de economişti garanţie sau subvenţie implicită dată de stat.
La prima vedere, această garanţie este ceva bun doarece este utilizată de puţine ori şi impiedică prăbuşirea încrederii în bănci. În spatele ei se ascund însă numeroase efecte negative. În primul rând, garanţiile încurajează băncile să-şi asume riscuri excesive pe pieţele financiare. Acesta este hazardul moral, certitudinea băncilor că vor fi ajutate de stat le face să aibă un comportament mai puţin prudent, a explicat Bruno Colmant, economist la Universitatea Catolică din Louvain. Apoi, garanţiile implicite distorsionează competiţia. Băncile care beneficiază de aceste garanţii profită de condiţii de finanţare de pe pieţe mai bune decât celelalte deoarece sunt considerate mai sigure.
Agenţiile de rating recunosc avantajul. Ele atribuie două tipuri de evaluări băncilor de tipul „too big to fail“, una, denumită „stand alone“, ia în considerare doar starea de sănătate financiară a companiei, iar cealaltă, „all-in“, include garanţiile date de state. „Al doilea calificativ este întotdeauna mai bun decât primul, dovedeşte că aceste bănci beneficiază de finanţare mai ieftină şi, prin urmare, că ele câştigă bani mulţumită sprijinului dat de state“, a spus Lamberts.
Pe baza acestor diferenţe de evaluare Alexander Kloeck a calculat că între 2007 şi 2011 sectorul financiar european a câştigat echivalentul a 208,8-320,1 miliarde de euro pe an din subvenţii implicite date de stat de care, în cea mai mare parte, au profitat băncile cu importanţă sistemică.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.01.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
