Business Internaţional

Blocajul persisă la Bruxelles la 18 ore de la debutul summit-ului UE pe marginea bugetului UE

Blocajul persisă la Bruxelles la 18 ore de la debutul...

Autor: Iulian Anghel

08.02.2013, 16:02 537

Lucrările  Consiliului European ar urma să fie reluate peste  puţin timp  la Bruxelles după aproape patru ore de pauză în care preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a fost aşteptat să pregătească  o nouă propunere pentru bugetul multianual al Uniunii Europene 2014-2020.

Propunerea înaintată de Rompuy dimineaţă nu a întrunit consensul liderilor UE, drept urmare lucrările  au fost suspendate, iar reluarea lor a fost amânată, în această a doua zi a summt-ului de trei ori.

Sunt deja  peste 17 ore de la debutul reuniunii liderilor europenei şi multe alte ore de discuţii şi întâlniri înaintea acesteia şi asta după ce joi, în prima zi a summit-ului, reuniunea plenară a fost amânat cu 6-7 ore, din cauza neînţelegerilor. Negocierile au durat întreaga noapte de joi spre vineri, iar în zori liderii europeni au luat o scurtă pauză şi au revenit în plen, dar discuţiile au fost din nou suspendate în cursul dimineţii, întrucât soluţia avansată nu întruneşte consensul.

Rompuy trebuie să vină acum cu o nouă propunere după ce  dimineaţă avansase  ca proiect  o anvelopă de 960 mld. euro credite de angajament pentru 2014-2020 şi  908 mld. euro cheltuieli efective.

Această ultimă propunere nemulţumeşte şi România pentru că ea condiţionează  alocările naţionale  în exerciţiul financiar viitor de alocările din perioada 2007-2014 – practic acestea nu pot depăşi,  potrivit draftului proiectului prezentat  dimineaţă, 10% din alocările dintre 2007-2014. Or, România aştepta în exerciţiul financiar viitor în jur de 40 mld. euro faţă de alocarea de 35 mld. euro din bugetul multianual 2007-2014  (fonduri structurale şi de coeziune), ceea ce înseamnă că ar fi pierdut 1,5 mld. euro dintr-un foc, dacă propunerea  lui Rompuy ar fi fost adoptată.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO